Procesul Flux-Chirica începe joi. Poate judeca la Tribunal magistratul cu care a fost la chermeză? Iată motivaţia!

Data:

Procesul Flux-Chirica începe joi. Relaţiile stabilite de-a lungul timpului de primarul Mihai Chirica cu membrii elitei Iaşului au făcut dificilă găsirea unui magistrat care să-l judece. Ultima judecătoare retrasă din dosarul „Flux” a invocat tocmai legăturile cu primarul pentru a refuza cazul. În cele din urmă, un magistrat a fost găsit, iar procesul va începe chiar azi.

Ieşit din camera preliminară, dosarul „Flux” a fost repartizat aleatoriu judecătoarei Oana Bodoga.

Aceasta a depus imediat o cerere de abţinere, invocând chiar ea existenţa unei „suspiciuni rezonabile că imparţialitatea judecătorului este afectată”, unul dintre motivele prevăzute de Codul de Procedură Penală. Concret, Oana Bodoga este căsătorită cu şeful Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor, instituţie subordonată Primăriei.

Citește și: Șeful CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, ar fi colectat șpăgile prin intermediul surorii sale (Aktual 24)

Motivul nu a fost considerat suficient de solid de colegii Oanei Bodoga, care au respins cererea.

Procesul Flux-Chirica. A doua cerere: s-a invocat alt aspect al relaţiei

O nouă cerere a acesteia a fost depusă marţi, invocându-se aceleaşi posibile suspiciuni. De această dată, cererea de abţinere a fost susţinută de faptul că ar exista relaţii apropiate, de amiciţie, cu unul dintre inculpaţi, respectiv cu Mihai Chirica.

Judecătoarea avusese ocazia să participe la petreceri private la care fusese prezent şi primarul, ba chiar făcuse sau primise cadouri de la acesta.

„Au fost invocate motive noi, care nu fuseseră menţionate în prima cerere de abţinere, ceea ce a permis reanalizarea situaţiei. S-a decis aprobarea admiterea cererii”, a spus Raluca Isepciuc, purtătoarea de cuvânt a Tribunalului Iaşi.

Relaţiile personale ale Oanei Bodoga nu ar fi reprezentat însă singura problemă. Ca şef al DFPL, Marius Bodoga îi cunoaşte pe doi dintre inculpaţi, respectiv primarul Mihai Chirica şi fostul viceprimar Gabriel Harabagiu, fiind chiar apropiat de acesta din urmă.

În plus, Oana Bodoga a fost angajată la cabinetul fostului primar Gheorghe Nichita. Surse apropiate dosarului susţin că, dacă nu ar fi depus o cerere de abţinere, ar fi fost înaintată o cerere de recuzare a ei de către unul dintre apărătorii inculpaţilor.

Citește și: Percheziții DNA la președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, și la rude ale acestuia. Procurorii descind la un apartament de 800 de mp dintr-un cartier de lux, pentru care liberalul ar plăti 6.000 de euro chirie lunară (surse)

Procesul Flux-Chirica începe astăzi.

Vom avea o sentinţă până la alegerile locale?

Locul Oanei Bodoga a fost luat de judecătoarea Iulia Munteanu, preşedintele delegat al secţiei penale a Tribunalului şi membră a Colegiului de conducere a instanţei.

Articolul integral, în Ziarul de Iași

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

FOTO: Facebook

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Liberalul Costel Alexe despre partenerii de alianță: Doar PSD rămâne același partid infect

Liberalul Costel Alexe despre partenerii de alianță: „Oamenii se...

Două piețe din Timișoara, modernizate după sărbătorile pascale

Două piețe din Timișoara, modernizate. Cu investiții în derulare...

Armata obligatorie? Un fost ofițer se împotrivește categoric. De ce? | Aktual24

Armata obligatorie. Hari Bucur Marcu, ofițer în rezervă și...

Turiştii s-au întâlnit cu 4 urşi, pe traseul „300 de scări” din Slănic Moldova

Turiştii s-au întâlnit cu 4 urşi, vineri, pe traseul...