Protest în Piața Victoriei ale rudelor şi prietenilor celor doi tineri uciși în accidentul de la 2 Mai

Data:

spot_img

Mai multe persoane, rudele şi prietenii celor doi tineri care au murit în accidentul din 2 Mai au protestat, duminică după-amiază, în Piaţa Victoriei. Aceştia au cerut înăsprirea pedepselor pentru şoferii care se urcă băuţi sau drogaţi la volan, prin modificarea Codului penal, cât şi ca poliţia să acţioneze conform legii.

Cele câteva zeci de persoane prezente în Piaţa Victoriei au afişat slogane precum „Siguranţă pentru viitorul tău!” sau „Nu este de ajuns”, precum şi fotografii sub formă de pancarte cu cele două victime ale tragicului accident.

„Cerem ca poliţia să acţioneze conform legilor. Cerem înăsprirea pedepselor pentru şoferii drogaţi sau beţi. Propunem ca prevederile Codului penal să fie modificate, iar numărul de ani pentru pedeapsa cu închisoare să fie regândit cu asprime. În ce ce priveşte traficul de droguri, cerem autorităţilor vamale să facă o treabă mai eficientă, deoarece dacă nu ar mai fi importate drogurile într-o cantitate masivă pe teritoriul ţării noastre, atunci nu s-ar mai răspândi atât de uşor. Dealerii care reusesc să transporte droguri în valoare de multe milioane de euro trebuie prinşi, deoarece prin arestarea doar a dealerilor mici de cartier nu se va putea opri traficul de substanţe interzise”, a spus unul dintre tinerii prezenţi la protest.

Citește și Măsurile de reformă în Poliție, anunțate de chestorul Despescu, primite cu rezerve de polițiști

Autorul tragicului accident de la 2 Mai soldat cu moartea a două persoane, Vlad Pascu, este urmărit penal pentru deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, trafic de droguri de mare risc şi punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul ilicit de droguri, în dosarul în care au avut loc mia multe percheziţii în Capitală. Mama sa a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, sub acuzaţia de influenţare a declaraţiilor. Mai multe, în Hotnews.

Vlad Pascu – Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Meduzele din Marea Neagră: pericole, specii și cum să te protejezi

Meduzele din Marea Neagră au început să fie din...

Noii băieți deștepți și cel mai mare preț la energie din UE

De ce nu are România destulă energie, deși -...