Bunurile Wokswagen din Rusia, confiscate după un proces inițiat de Gaz, fostul partener de afaceri

Data:

Un tribunal din Nijni Novgorod a pus sechestru pe bunurile Volkswagen (VW) în Rusia, în urma unui proces intentat de fostul partener rus al constructorului auto german, Gaz.

Gaz a cerut instanței să declare nulă și neavenită rezilierea de către VW a unui contract de asamblare și să oblige VW la plata unei penalități de 15,6 miliarde de ruble (201 milioane de dolari), a relatat luni agenția de presă Interfax, citând documente judiciare.

Constructorul auto rus Gaz, cunoscut în perioada sovietică pentru autoturismele Volga, a fost partenerul de producție al VW în Rusia până anul trecut. Mai multe modele VW și Skoda au fost asamblate la fabrica din Nijni Novgorod, pe râul Volga.

După intrarea în vigoare a sancțiunilor americane împotriva Gaz, în luna mai, VW s-a retras oficial din coproducție și a oferit angajaților de acolo indemnizații de concediere.

Producția la uzina Gaz, precum și la uzina proprie VW din Kaluga, la 150 de kilometri sud de Moscova, a fost oprită la scurt timp după invazia rusă în Ucraina, în februarie 2022.

Planurile constructorului auto german de a-și vinde uzina și alte active din Rusia au devenit cunoscute recent.

Grupul de dealeri auto Avilon a fost considerat un posibil cumpărător. Cu toate acestea, astfel de tranzacții trebuie să fie aprobate de guvernul rus.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Riscul unui nou război. Avertismentul președintelui Azerbaidjanului| Aktual24

Riscul unui nou război. Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev a...

Majoritatea europenilor au o părere negativă despre Viktor Orbán | SONDAJ

Majoritatea europenilor au o părere negativă despre Viktor Orbán,...