Sarajevo după 25 de ani de la război. Trăiește. Și asta este vestea cea mai bună

Data:

I se spune Ierusalimul Europei și nu degeaba. În orașul istoric se învecinează moschei, sinagogi, biserici catolice și ortodoxe. Este locul în care, se spune, a începul secolul XX, odată cu detunătura de pe Podul Latin, care l-a ucis pe Franz Ferdinand, principele moștenitor al Austriei și a marcat izbucnirea primului război mondial.  

Sarajevo, cu fascinanta sa diversitate, îți deapănă povestea sa, plină de episoade dramatice, dar care, în cele din urmă, își spune că viața poate și trebuie să continue.

„Meeting of Cultures”, iată unul dintre locurile emblematice nu doar pentru Sarajevo ci pentru întreaga regiune și Europă. Mesajul, încrustat direct pe pavajul de pe Ferhadija, principala stradă pietonală a capitalei Bosniei și Herțegovina, marchează locul în care se învecinează vechiul oraș otoman și cel modern, ridicat în timpul Imperiului Austro-Ungar.

De o parte a liniei, bazarul cu prăvălii, moschei, ateliere ale artizanilor în cupru, cafenele, taverne cu burek (plăcinte cu carne, brânză ori cartofi) sau celebrii cevapi bosniaci (niște „mici” într-o lipie caldă, cu cremă de smântână și multă ceapă). Dar și cu fântâna otomană din care –  clișeu turistic – se spune că dacă bei atunci sigur-sigur vei reveni la Sarajevo.

Bineînțeles, am băut din apa rece, adusă din munții ce străjuiesc orașul.

În istoria sa zbucuimată, acești munți au fost pentru Sarajevo și scut, și amenințare, binecuvântare și blestem. În 1984, Sarajevo, orașul înconjurat de munți, a fost gazda perfectă pentru Jocurile Olimpice de iarnă. Opt ani mai târziu, chiar de pe instalațiile olimpice aflate pe culmi, moartea se abătea asupra orașului.

Sarajevo, după 20 de ani de la război. Trăiește. Și asta este vestea cea mai bună
Sarajevo după 25 de ani de la război. Trăiește. Și asta este vestea cea mai bună

Trandafirul din Sarajevo

De cealaltă parte a „linie ide demarcație” dintre culturi, dintr-odată, clădirile sobre austro-ungare se aliniază de-a lungul Ferhadjiei, cu magazine se firmă și pub-uri contemporane, până când pietonalul se termină la „flacăra veșnică” aprinsă în memoria partizanilor antifasciști.

Statuia papei Ioan Paul al II-lea străjuiește intrarea în catedrala catolică, amintind de vizita istorică din 1997. În mica piață din față, se vede urma unui obuz care a lovit pavajul din piatră și s-a împrăștiat în zeci de bucăți. Este vopsită în roșu deschis și multe astfel de semne sunt răspândite prin orașul vechi.

Oamenii le-au botezat „Trandafirul de Sarajevo”, o denumire plină de tandrețe pentru un trecut atât de dramatic.

În spatele bisericii, piața principală de fructe și legume, Merkale, cu propriile ei urme de obuze. De două ori au lovit sârbii acolo, la ore de maximă aglomerație, când oamenii încercau cum necum, să se aprovizioneze cu ce se putea. De fiecare dată s-au înregistrat zeci de victime.

Citește și: Barajul distrus în Ucraina a schimbat Marea Neagră. Efecte ecologice importante

„Bulevardul lunetiștilor”

Mai departe, aproape la fel de brusc, începe orașul contemporan, titoist, cu instituțiile oficiale, sediul televiziunii publice pe care se văd din plin urmele gloanțelor, celebrul hotel Holliday Inn care-i adăpostea pe corespondenții de război sau „bulevardul lunetiștilor ”, aflat direct în bătaia trăgătorilor sârbi care ocupaseră crestele munților.

A ieși să-ți cumperi o pâine se putea dovedi o acțiune extrem de riscantă, chiar dacă forțele ONU încercau să-i protejeze pe locuitori, cu blindatele lor ușoare. Oamenii traversau strada în fugă, cu speranța de a nu cădea în bătaia lunetiștilor de pe munte.

Sarajevo a suportat cel mai îndelungat asediu din perioada modernă a Europei. Trupele sârbe au ocupat crestele munților și au ținut orașul sub tirurile lor necruțătoare, din 5 aprilie 1992 și până la 29 februarie 1996, în timpul războiului bosniac.

Mustapha avea 19 ani când s-a înrolat de partea forțelor bosniace. Acum, conduce vizitatorii într-un tur al locurilor fierbinți din timpul războiului, dar și emblematice pentru personalitatea orașului.

Spune că n-ar mai repeta experiența războiului.

Este musulman și face parte dintr-o organizație care militează pentru pace și înțelegere între comunitățile din Sarajevo, alături de croați și sârbi – cu unii dintre aceștia chiar s-a confruntat în cei patru ani de lupte.

Dar, insistă el, au fost și mulți sârbi care au luptat de partea Bosniei – apărau, de fapt, modul de viață din Sarajevo, diversitatea și toleranța, puse la încercare de asediul armatei Belgradului.

Dar de ce forțele sârbe au ținut orașul atîția ani sub asediu?

Când Bosnia și Herțegovina și-a declarat independența, în ianuarie 1992 (Constituția iugoslavă nu interzicea secesiunea), armata Iugoslaviei, controlată de Belgrad, a pornit o amplă acțiune împotriva noilor republici independente, sub motivul apărării sârbilor rămași în republicile secesioniste.

Sârbii au ocupat cu ușurință crestele munților, dar la fel de repede au înțeles și că le va fi extrem de greu să pătrundă pe străzile în pantă, înguste și întortocheate, perfecte pentru gherilă urbană.

Așa că au decis, ca, în loc să transforme Sarajevo într-un Beirut al Europei (sau într-un Bahmut avant-la-lettre) să țină orașul sub asediu, să-i taie căile de aprovizionare, să-l priveze de energie și hrană, până când se va preda singur.

Dar Sarajevo nu s-a predat, chiar dacă a plătit scump. „petele” albe care se văd de sus, de pe munte, din locurile care păstrează încă urmele luptelor, sunt cimitirele improvizate în scuaruri și parcuri. Asediul a costat peste 11.000 de vieți.

La acea vreme, armata iugoslavă era considerată una dintre cele mai puternice din Europa, dar nu a putut înfrânge rezistența oamenilor din Sarajevo, ajutați de comunitatea internațională, prin aeroport, cu hrană și medicamente.

Dacă strategii de azi ai Kremlinului ar fi studiat cu mai multă atenție istoria asediului de la Sarajevo, poate s-ar fi gândit de două ori înainte de a se aventura în Ucraina.

„Tunelul Speranței” este o mărturie  a rezistenței – bosniacii l-au săpat atunci când au înțeles că asediul va fi lung, iar rezistența din interior va trebui susținută au arme și provizii.

Ingineri și tehnicieni minieri, aflați în oraș, au conceput această cale lungă de peste 800 de metri, pe sub pista aeroportului aflat sub control internațional, singura „zonă neutră” rămasă în jurul orașului asediat.

Pe acolo, cu vagoneții, se aduceau în oraș provizii și, bineînțeles, arme.

Dar și oamenii străbăteau tunelul – pentru mulți locuitori din satele bosniace de periferie, orașul asediat era, totuși, un loc mai sigur.

Dacă armata sârbă intra în sat, asta însemna violarea femeilor și uciderea bărbaților.

Viața sub amenințarea lunetiștilor, cu mâncare raționalizată, cu două-trei ore de energie electrică pe zi, cu încălzire la soba cu lemne improvizată în apartament era totuși o variantă de preferat.

Citește și: Primesc amenințări cu violența fizică, expresii ale dorinței lor ca eu să mor, cam 2-3 pe săptămână

Paradoxal, Sarajevo era un loc mai sigur decât zona înconjurătoare.

În orașul de azi, fiecare comunitate își marchează clar teritoriul. Steagul țării galben-albastru cu stele nu poate fi văzut în cartierele sârbești, unde peste tot flutură drapelele Serbiei. Și tot acolo, grafitti-urile suporterilor de fotbal sunt pentru Slavia, echipa sârbilor, aflată la concurență cu cele două cluburi ale comunității bosniace, FK Sarajevo și Zeleznicar.

Noroc că Slavia nu este în prima ligă, spune Mustapha, suporter al „vișiniilor” de la FK. Galeriile de fotbal, ca și liderii politici, sunt principalii promotori ai tensiunilor interetnice.

Ultimul punct al turului nostru este cimitirul evreiesc din Sarajevo. Când otomanii au înființat orașul, în secolul al XV-lea, au adus o mulțime de veterani ai armatei, care au dezvoltat meșteșugurile.

De asemenea, a fost implantată o importantă comunitate de evrei sefarzi, fugiți de persecuțiile coroanei spaniole. Mai târziu, după ce otomanii au fost alungați de la porțile Vienei, au venit austriecii, cu rigoarea lor.

Și au fost timpurile mai recente ale fostei Iugoslavii. Toate la un loc au făcut din Sarajevo un loc unic și fascinant. 

Sarajevo după 25 de ani de la război

Orașul, astăzi, trăiește. Și acesta este lucrul cel mai important. Bosnia și Herțegovina este departe de a fi un stat pe deplin funcțional, Republica Srpska, entitatea sârbă a feredației, amenință cu secesiunea și blochează orice demers către NATO și Uniunea Europeană.

Dar, până la urmă, toate acestea contrează mai puțin, spune ghidul nostru. Mustapha. Important este că avem pace.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ovidiu Nahoi
Ovidiu Nahoihttp://rfi.ro
Ovidiu Nahoi este redactor șef al Radio France Internationale România. A fost redactor-șef al publicațiilor „Historia“ și „Foreign Policy“ (2007-2010) și corespondent la Bruxelles pentru Adevărul, în perioada 2010-2012. A realizat emisiuni pe teme de politică internațională la The Money Channel și TVR. A realizat documentarul „La Răsărit de Europa“, în regiunea Bugeac și Odesa, în 2014, pentru The Money Channel. Este autor al cărții „Povestiri de peste Prut“, apărută în 2019 la Editura Seneca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Dumbravă și Coldea l-ar fi constrâns psihic pe denunțător | STENOGRAME DNA

Dumbravă și Coldea l-ar fi constrâns psihic pe denunțător,...

DNA: Coldea și Dumbravă sunt interesați de consiliere în dosarele lui Alexander Adamescu și Emil Tufan

DNA: Coldea și Dumbravă sunt interesați de consiliere în...

Candidații la europarlamentare și Green Deal: Viteza ar trebui redusă. Dezbatere în Moldova

Candidații la europarlamentare și Green Deal: este un pact...

Guvernul Ciolacu atacă libertatea de exprimare a magistraților

Guvernul Ciolacu atacă libertatea de exprimare a magistraților. Instituția...