Șase frați intoxicați de mamă cu antibiotic cât pentru o lună – ei au fost preluați de elicopterul SMURD

Data:

Șase copii, frați, din localitatea Dragalina, județul Călărași, au fost preluați de echipaje SMURD, inclusiv de trei elicoptere, și duși la spital în București după ce s-au intoxicat cu un antibiotic folosit pentru tratatea tuberculozei, având un caz în familie. Primele informații arată că mama acestora le-ar fi administrat greșit medicamentul și le-ar fi dat într-o zi doza pentru o lună.

”În acest moment au fost aduse cu elicopterul 2 fete, în vârstă de 6 ani, respectiv 10 ani, de la Călăraşi. Au luat o doză mai mare de izoniazidă, un antibiotic folosit în tratamentul tuberculozei”, a declarat Raluca Alexandru, purtator de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu, potrivit News.ro,

Citește și Scandal la licitația pentru primul lot al autostrăzii A0 București Nord, tărăgănată de 4 ani

Sursa citată a precizat că fetele au acuzat vărsături şi somnolenţă. ”Urmează să sosească şi ceilalţi patru. Toţi sunt conştienţi”, a mai precizat sursa citată. Potrivit acesteia, copiii vor rămâne internaţi pe secţia de toxicologie. (Hotnews.ro)

sursa foto – SMURD

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related