Soluția Primăriei Capitalei pentru zonele cu probleme cu apa caldă și căldura. Investiție de 134 de milioane de lei

Data:

Primăria municipiului București vrea să cumpere 20 de micro-centrale pe care să le monteze la punctele termice cu probleme, de la capetele de rețea, și unde apa caldă ajunge, dar e mai mult rece.

Este vorba practic despre achiziționarea unor cazane care vor încălzi apa care ajunge la punctele termice la o temperatură mai mică, astfel încât apa caldă să fie furnizată la temperatura cerută. Valoarea investiției este de 134 milioane lei, iar studiul de fezabilitate a fost aprobat joi de Consiliul General al municipiului București.

Primarul general, Nicușor Dan, a declarat în ședința Consiliului General că după montarea acestor micro-centrale la punctele termice de la capetele de rețea, bucureștenii din zonele respective nu vor mai avea probleme cu apa caldă și căldura.

Cele 20 de puncte termice deservesc 340 de blocuri cu peste 16.300 de apartamente și 40.000 de locatari.

Continuarea în HotNews.ro

Citește și: Demis de Firea pentru că a dezvăluit problemele din sistemul de protecție a copilului. „M-au sunat să mă opresc”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Pixabay.com)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Ministrul Economiei anunță deblocarea Programului Start-Up Nation

Ministrul Economiei anunță, într-o postare pe pagina sa de...

AKTUAL24 | Etiopia finalizează mega-barajul de pe Nil. Tensiunile cu Egiptul și Sudanul riscă să escaladeze

Etiopia a anunțat finalizarea construcției unui mega-baraj pe Nilul...

G4 Media | Rechizitoriu DNA: Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă ar fi fost implicaţi în filaje la adresa unor magistraţi

Primarul din Rovinari, Robert Dorin Filip, martor-denunţător în dosar, a...

Motivarea instanței în cazul Udrea: „A avut o conduită pozitivă”

Motivarea instanței în cazul Udrea: „A avut o conduită...