Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se pregătește pentru o confruntare cu capitalele europene pe tema extinderii UE și are la dispoziție doar câteva săptămâni pentru a le convinge că poate gestiona riscurile unei Uniuni mai mari.
Comisia Europeană pregătește o reformă a regulilor de aderare, care ar urma să fie prezentată liderilor UE la reuniunea Consiliului European din 15 octombrie, potrivit a trei oficiali europeni implicați în acest dosar, citați de Politico. Modificările urmăresc să răspundă temerilor că, într-o Uniune cu mai mult de 27 de state, procesul decizional și împărțirea resurselor vor deveni și mai dificile.
Bruxellesul folosește tot mai mult perspectiva aderării la UE ca instrument de politică externă – pentru a-și consolida influența în vecinătate, a extinde garanțiile de securitate menite să limiteze influența puterilor ostile și a consolida stabilitatea într-un peisaj geopolitic volatil.
Drumul lung către aderare
Muntenegru speră să adere până în 2028, în timp ce Ucraina și Republica Moldova vor să urmeze în 2030, iar Islanda analizează posibilitatea reluării negocierilor. Ar fi singurul membru nou contribuabil net la bugetul european din prima zi.
Deși guvernele UE susțin public extinderea, Franța, Germania și Țările de Jos s-au pronunțat împotriva unei accelerări excesive a procesului, temându-se că noile state membre și-ar putea schimba ulterior guvernele și ar putea bloca politici europene importante – așa cum s-a întâmplat cu Ungaria în perioada fostului premier Viktor Orbán.
„Există un motiv pentru care procesul de extindere durează decenii”, a declarat un diplomat dintr-o țară sceptică față de extindere. „Teama este să nu aducem un cal troian.”
Comisarul european pentru Extindere, Marta Kos, a declarat pentru Politico că Bruxellesul recunoaște necesitatea de a „consolida sprijinul politic al tuturor celor 27 de state membre” și a confirmat că CE va prezenta în curând propuneri privind „pregătirea pentru o Uniune extinsă”.
Acestea ar urma să clarifice drepturile și obligațiile noilor membri și să introducă garanții care să le limiteze posibilitatea de a bloca deciziile europene în cazul în care nu își respectă angajamentele.
Detaliile finale ale propunerilor nu sunt încă publice.
Citește și: Lecțiile crizei de la Ceuta: UE pune presiune pe platforme și intensifică returnările
Bruxellesul așteaptă decizii politice
Muntenegru a început elaborarea tratatului de aderare, în timp ce Ucraina, Republica Moldova, Albania și alte candidate parcurg „clusterele” de reforme necesare. Ritmul negocierilor depinde însă în mare măsură de deciziile capitalelor europene.
„Am făcut tot ce era posibil la nivel tehnic. Acum avem nevoie de decizii la nivel politic”, a declarat un diplomat dintr-o țară favorabilă extinderii.
Chiar dacă Orbán nu mai este la putere, Ungaria nu a dat încă undă verde pentru deschiderea tuturor clusterelor de negociere pentru Ucraina și, implicit, Republica Moldova, aderarea celor două țări fiind pentru moment analizate la pachet.
Bruxellesul folosește tot mai mult perspectiva aderării la UE ca instrument de politică externă – pentru a-și consolida influența în vecinătate, a extinde garanțiile de securitate menite să limiteze influența puterilor ostile și a consolida stabilitatea într-un peisaj geopolitic volatil.
Echilibrul geografic
Un element esențial de care UE trebuie să țină cont în procesul de extindere este echilibrul geografic, mai ales după marea extindere din 2004. Atunci, zece state din Europa Centrală și de Est au aderat simultan la Uniune, iar mai multe capitale vest-europene au considerat că centrul de greutate al UE s-a deplasat prea mult spre est.
Actualele candidate aflate în fruntea procesului, Muntenegru și Albania, nu ar schimba semnificativ acest echilibru, dată fiind dimensiunea lor redusă. Dar aduc cu ele o întrebare mai complicată: cum va gestiona UE relația cu Serbia, cea mai importantă țară din Balcanii de Vest, a cărei aderare rămâne un subiect controversat între statele membre.
Așa-numitul grup al „Prietenilor Balcanilor de Vest” pune sub semnul întrebării considerentele geopolitice care influențează candidatura Belgradului și avertizează că principiul potrivit căruia aderarea trebuie să se bazeze pe merite nu este aplicat în mod egal tuturor statelor candidate.
Nevoia de reformă
Comisia Europeană este așteptată să propună reformarea propriului mecanism de funcționare, astfel încât instituțiile europene să poată lua decizii și după o eventuală extindere.
Se vorbește insistent despre renunțarea la unanimitate în domenii precum politica externă.
Dar și despre o Comisie Europeană mai suplă și eficientă, ceea ce practic ar însemna că se renunța la principiul ca fiecare stat membru să aibă un candidat.
Citește și: Moldova, printre țările vulnerabile la înăsprirea regulilor UE privind pesticidele
Incertitudinea ratificării
Procesul de extindere a UE s-a bazat întotdeauna pe presupunerea că statele membre sunt dispuse să accepte noi țări în Uniune, iar obiecțiile se exprimau în cursul negocierilor. Blocarea unei aderări în etapa ratificării ar fi fără precedent, dar rămâne un risc real, comentează Euronews.
State fondatoare, precum Italia, Olanda, Franța sau Germania, au alunecat spre dreapta, iar alegătorii sunt, în general, mai reticenți față de extinderea UE.
Franța este principalul semn de întrebare. În 2005, Parisul a introdus o modificare constituțională prin care orice nou tratat de aderare trebuie supus unui referendum național sau aprobat cu o majoritate de trei cincimi în ședință comună a Parlamentului.
Ucraina, marea provocare
În cazul Ucrainei, miza este mult mai mare. Capitalele europene sunt conștiente că o formă de apartenență la Europa sau o garanție de securitate va trebui probabil să facă parte dintr-un eventual acord de pace cu Moscova.
În pofida dimensiunii sale economice relativ modeste, teritoriul, populația și capacitatea militară a Ucrainei ar face din aceasta un stat membru cu o influență considerabilă, în special în domeniul apărării și al politicii externe.
Aderarea Ucrainei ar obliga astfel Bruxellesul să regândească mai profund modul în care ar funcționa o Uniune extinsă.
R. Moldova – pledoarie pentru a treia cale
„Eu consider că pentru noi este mult, mult mai important să implementăm modelul european la noi acasă: modernizarea țării, modernizarea economiei, să ne cuplăm la piața unică europeană, să beneficiem de fonduri europene”, spunea recent fostul premier moldovean Ion Sturza, într-un interviu cu Europa Liberă Moldova. În România, unde și locuiește de ani buni, Sturza este cunoscut mai ales pentru vânzarea în 2007 a companiei Rompretrol către KazMunayGas, gigantul energetic de stat din Kazahstan.
Admiterea în UE până în 2030 (sfârșitul mandatului actualului executiv european) ar fi soluția ideală, crede Sturza, dar nu neapărat realistă, fiind mult prea dependentă de contextul geopolitic. În primul rând de evoluția războiului din Ucraina, care a fost în ultimă instanță și acceleratorul drumului extrem de rapid parcurs de R. Moldova, de la depunerea candidaturii la admiterea în UE, în 2022, la deschiderea primelor clustere de negocieri, anul acesta. În tandem cu Ucraina, țara care la foarte scurt timp de la lansarea invaziei ruse la scară largă și-a depus candidatura, urmată de R. Moldova și Georgia. Dosarele Ucraina / R. Moldova sunt de atunci tratate la pachet, în timp ce Georgia a coborât pentru moment din tren, ca urmare a unor serioase derapaje democratice.
Alternativa, prezentată de Chișinău drept Planul B, ar fi unirea cu România, soluție care trebuie privită cu realism, avertizează Sturza. Pe lângă obiecțiile altor țări din UE, unirea nu face unanimitate în România, cum nu face nici în R. Moldova, plus se poate pune sub semnul întrebării măsura în care autoritățile de la București sunt pregătite și capabile să facă acest efort, pe fundalul crizelor politice succesive.
(Sursa foto: EC – Audiovisual Service)
