Chiar după sărbătorile de Paște am asistat la schimbarea de regim politic din Ungaria.
Înfrângerea premierului Viktor Orbán a fost rezultatul mai multor factori politici, demografici și economici.
Alegerile au fost de fapt referendum asupra lui Orbán însuși.
După patru victorii electorale consecutive și 16 ani neîntrerupți de mandat, mulți alegători au dorit pur și simplu o schimbare politică.
Prezența tinerilor s-a dovedit a fi decisivă.
Alegătorii sub 30 de ani au susținut în mod covârșitor partidul maghiar, unele estimări sugerând un sprijin de aproape 90% în rândul populației tinere.
Fidesz și-a păstrat cel mai puternic sprijin în rândul pensionarilor și al alegătorilor rurali în vârstă.
Partidul părea din ce în ce mai îndepărtat de tineri, în timp ce evoluțiile demografice i-au slăbit și mai mult poziția electorală pe termen lung.
Mulți alegători mai tineri au fost motivați și de frustrări mai profunde, legate de stagnarea economică, centralizarea politică și lipsa de mobilitate socială.
Problemele economice au jucat, de asemenea, un rol major.
Deși guvernul lui Orbán a încercat în mod repetat măsuri de stimulare și intervenții financiare directe, creșterea economică a rămas lentă, oscilând între 0,5 și 1% în ultimii ani.
Inflația a devenit deosebit de dăunătoare din punct de vedere politic, atingând un vârf de 24,6% în 2023 și erodând semnificativ nivelul de trai.
Teoria lui Orbán despre competența economică și stabilitatea națională și-a pierdut din ce în ce mai mult credibilitatea în rândul alegătorilor care simțeau că Ungaria rămâne în urma țărilor vecine.
În același timp, corupția și percepția că numai elita s–a îmbogățit au devenit din ce în ce mai toxice din punct de vedere politic.
Mulți maghiari au devenit frustrați de bogăția vizibilă acumulată de cercul apropiat și de membrii familiei lui Orbán.
Un alt factor important a fost resentimentul crescând față de sistemul politic extrem de centralizat construit de partidul lui Orbán, Fidesz. Criticii au considerat din ce în ce mai mult statul maghiar ca fiind excesiv de ierarhic și birocratic, cu autonomie instituțională limitată și un spațiu tot mai mic pentru actori politici, economici sau civici independenți.
Pentru mulți alegători, alegerile au devenit nu doar o respingere a lui Orbán personal, ci și a modelului de guvernare asociat cu acesta.
Cum se explică fenomenul Tisza
Înțelegerea naturii partidului Tisza este esențială pentru a înțelege atât victoria noului premier, Peter Magyar, cât și provocările cu care se confruntă acum guvernul său.
Tisza nu este un partid clasic, ci mai degrabă o mișcare politică extrem de diversă.
Mișcarea reunește foști susținători ai Fidesz, liberali, centriști, tineri alegători urbani și conservatori dezamăgiți, uniți în principal prin opoziția față de Orbán.
În multe privințe, coaliția electorală reprezentată deTisza reflectă amploarea extraordinară a sentimentului antiguvernamental care a apărut în timpul campaniei.
Peter Magyar însuși a fost membru al establishmentului Fidesz înainte de a se rupe public de guvern în urma unui scandal politic major care l-a forțat atât pe președinte, cât și pe ministrul Justiției (fosta sa soție) să demisioneze.
În urma scandalului, Magyar s-a poziționat atât în afara Fidesz, cât și a partidelor tradiționale de opoziție, pe care mulți alegători le considerau din ce în ce mai epuizate politic și incapabile să-l conteste eficient pe Orbán.
În mai puțin de doi ani, Magyar a reușit să construiască o forță de opoziție unificată, capabilă să învingă unul dintre cele mai puternice partide de guvernământ din Europa.
Alegerile nu sunt o revoluție, ci o recalibrare. Alegători mai tineri, alături de moderați deziluzionați, au ajuns la un punct în care continuitatea nu mai părea sustenabilă.
Iar Péter Magyar a înțeles această stare de spirit.
Campania sa nu s-a bazat exclusiv pe inovația politică.
S-a prezentat ca o ruptură: nu doar față de Orbán personal, ci și față de sistemul pe care îl reprezenta.
Magyar a avut opțiunea, așa cum au făcut-o mulți lideri înaintea lui, de a moșteni și de a reutiliza mașinăria puterii existentă.
Divorțul de sistemul Orbán
Retorica sa timpurie sugerează o abordare diferită: una concentrată pe dezmembrarea acelei mașini de putere politică, mai degrabă decât pe consolidare.
Rămâne de văzut dacă aceasta este o convingere sau o strategie.
În același timp, tensiuni importante se manifestă în interiorul Tisza.
Partidul este construit excesiv în jurul persoanei lui Peter Magyar.
Deocamdată, sentimentul anti-Orbán rămâne forța centrală care menține coaliția unită.
Rămâne incert dacă mișcarea poate traduce impulsul electoral într-o guvernare stabilă, în special având în vedere situația economică dificilă, constrângerile instituționale și componența ideologică diversă a coaliției în sine.
Speranțele sunt foarte mari
Mulți susținători se așteaptă ca Magyar să continue investigațiile privind corupția și să implementeze forme de lustrație politică care vizează figuri asociate cu era Orbán.
O dorință puternică de răzbunare este din ce în ce mai vizibilă.
Tisza a propus, de asemenea, reforme constituționale și instituționale semnificative.
Magyar a cerut deja demisia mai multor înalți funcționari numiți în timpul erei Orbán.
Aceste evoluții sugerează că lunile următoare ar putea implica un conflict instituțional și constituțional intens, pe măsură ce noul guvern încearcă să demoleze părți ale sistemului politic anterior.
Cel mai recent exemplu este demisia președintelui Tamas Sulyok.
O provocare pentru Bruxelles
Pentru factorii de decizie europeni, cea mai imediată problemă este viitoarea relație a Ungariei cu Uniunea Europeană.
Noul guvern a semnalat o schimbare majoră față de atitudinea conflictuală a lui Orbán față de Bruxelles. Magyar a indicat că Ungaria va urmări o relație mai cooperantă cu Comisia Europeană și va adopta o poziție mai puțin prietenoasă față de Rusia lui Putin, când vine vorba de invazia neprovocată a Moscovei în Ucraina vecină.
Acest lucru nu înseamnă că Ungaria va abandona accentul pus pe interesele naționale sau că va reveni complet la orientarea politică existentă înainte de 2010.
Magyar a subliniat în repetate rânduri că interesele maghiare vor rămâne centrale în politica guvernamentală. Cu toate acestea, se așteaptă ca stilul și tonul interacțiunii cu instituțiile europene să se schimbe substanțial.
Mai multe domenii vor defini probabil relațiile dintre Ungaria și UE în următorii ani, inclusiv accesul la finanțarea UE, stabilitatea pieței, predictibilitatea reglementărilor, politica energetică, managementul fiscal, politica monetară și posibilitatea adoptării monedei euro.
În același timp, speranțele Bruxelles-ului ar trebui gestionate cu atenție.
Noul guvern reprezintă o schimbare politică, dar nu neapărat o realiniere ideologică completă.
Prima vizită externă a noului premier maghiar a fost la Varșovia, ulterior acesta susținând revigorarea și lărgirea Grupului de la Vișegrad.
Trebuie recunoscut faptul că Ungaria depinde mult de importul de petrol și gaz rusesc.
Din acest motiv, legăturile cu Rusia nu pot fi întrerupte complet.
Guvernul susține, însă, și diversificarea surselor de energie.
Ungaria și Ucraina au semnat de curând un acord referitor la protecția și drepturile minorității maghiare din Ucraina.
Dar cu toate acestea, guvernul maghiar nu va livra armament Ucrainei.
Iarna nu-i ca vara
După cum se poate vedea, situația din Ungaria este diferită de cea de la noi.
UDMR, care a fost o anexă a regimului Orbán, se pare că încă îl susține pe acesta.
Peter Magyar este invers față de președintele Nicușor Dan. Are carismă și simte mulțimile.
Este un politician clasic, provenit din sistemul Orbán, pe care vrea să îl distrugă.
Președintele nostru, teoretic, este din afara sistemului, dar îl slujește din greu.
S-ar putea spune că Nicușor Dan comportamental e mai aproape de Orbán.
Mai mult, premierul ungar are majoritate constituțională. Iar Ungaria este republică parlamentară.
Prim-ministrul, practic și teoretic, este mai puternic decât președintele.
Președintele Nicușor Dan încă nu are un partid în spate și deocamdată nu are o coaliție care să îl susțină.
Oscilează dacă să își facă un partid propriu sau să captureze alte partide.
Atunci când are lângă el un prim-ministru reformator, practic, îl sabotează și îi copiază pe Carol al II-lea și pe Trump.
Peter Magyar, deși a spus că rămâne fidel alianței cu SUA, în același timp l–a criticat pe Viktor Orbán drept un exponent al MAGA.
Probabil toată această stare de lucruri are și explicații istorice.
Cu toate că Ungaria nu a cunoscut deloc democrația clasică până în 1918, regimul Horthy a fost mai liberal prin comparație cu regimurile lui Carol al II-lea și ale lui Ion Antonescu.
Ulterior, ungurii au avut 1956, iar noi nu am avut nimic similar.
Între 1956 – 1989, regimul comunist al lui Janos Kadar (așa-numitul „comunism cu gulaș”) a fost mult mai puțin opresiv decât regimul lui Nicolae Ceaușescu.
Se pare că noi românii am început să uităm aceste realități. Aceasta ne împiedică să privim spre viitor și îi determină pe unii dintre noi să viseze la dictatură, la turme de oi conduse de preoți sau de regi daci sau la despoți luminați care nu au nevoie de partide.
”Politica nu poate să reformeze adâncul sufletesc al unei societăţi, ci ea se mărgineşte la schimbările de la suprafaţă.” – Constantin Rădulescu-Motru
”Toată lumea vrea să schimbe lumea, dar nimeni nu se gândește să se schimbe pe sine.” – Lev Tolstoi
”Orice reformă, oricât de necesară ar fi, va fi dusă de mințile slabe la un asemenea exces încât va avea ea însăși nevoie de reformă.” – Samuel Taylor Coleridge
”Ei vorbesc despre necesitatea de a reforma tot ce există, în scopul de a arunca lucrurile în confuzie.” – Maximilien Robespierre
”O reformă continuă nu face altceva decât să continue lipsa reformei.” – Patrick White
