Uniunea Europeană pregătește o nouă strategie de securitate, dar riscă să evite exact problema care justifică documentul: deteriorarea relației cu Statele Unite sub Donald Trump și teama că Washingtonul nu va mai garanta securitatea Europei așa cum a făcut-o în trecut. Avertismentul vine de la Stefan Lehne, senior fellow la Carnegie Europe, într-o analiză publicată de Carnegie Endowment for International Peace.
Pe scurt
1. Stefan Lehne susține că noua strategie europeană de securitate va încerca să reducă riscurile create de ruptura Statelor Unite cu Europa, dar va evita să îl numească direct pe Donald Trump.
2. Analiza spune că principala teamă a liderilor europeni este că Washingtonul ar putea să nu își mai respecte angajamentele din Tratatul NATO.
3. Lehne avertizează că liderii europeni rămân divizați între cei care se distanțează de administrația americană și cei care cred că acomodarea cu Trump rămâne necesară pentru securitatea națională.
4. Autorul susține că negarea oficială a crizei transatlantice va face mai greu de justificat creșterea cheltuielilor de apărare în fața cetățenilor europeni.
5. Analiza propune ca strategia să avanseze cel puțin în trei direcții: guvernanță mai bună, flexibilitate fără fragmentare și reformarea arhitecturii de politică externă a Uniunii.
Analiza lui Stefan Lehne pleacă de la o contradicție politică. Noua strategie europeană de securitate va fi, în esență, despre cum poate Uniunea Europeană să reducă riscurile create de distanțarea Statelor Unite de Europa. Totuși, potrivit autorului, documentul va spune foarte puțin despre această problemă, pentru că instituțiile europene și statele membre nu vor să recunoască public adâncimea crizei transatlantice.
Lehne scrie că politicile ostile ale celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump față de Europa sunt singura evoluție geopolitică ce ar justifica redactarea unei noi strategii. Cu toate acestea, europenii vor evita să îl menționeze pe președintele american, așa cum personajele din Harry Potter evitau să pronunțe numele lui Voldemort, scrie autorul.
Problema cea mai serioasă este legată de NATO. Analiza arată că teama principală a liderilor europeni, aceea că Washingtonul nu își va mai respecta angajamentele din Tratatul NATO, va fi menționată foarte puțin, deși devine rapid un risc central de securitate pentru continent.
Această tăcere are explicații politice. Unii actori europeni se tem că o referire publică la retragerea sau dezangajarea Statelor Unite din securitatea europeană ar putea provoca furia lui Trump și ar transforma riscul într-o profeție autoîmplinită. În același timp, liderii europeni sunt divizați între cei care se distanțează deschis de actuala administrație americană și cei care cred că acomodarea cu Trump, aproape cu orice preț, rămâne esențială pentru securitatea națională.
Lehne contrastează prudența europeană cu tonul strategiei americane de securitate națională din noiembrie 2025. Potrivit analizei, documentul american conține atacuri dure la adresa Europei, acuză Uniunea Europeană că subminează libertatea politică, avertizează asupra unei „ștergeri civilizaționale” cauzate de politici de migrație iresponsabile și promite cooperarea cu partide „patriotice” pentru a ajuta Europa să își corecteze direcția.
Autorul notează că liderii europeni au, la rândul lor, opinii despre direcția actuală a Statelor Unite, dar nu le-ar formula într-un document strategic oficial. Această asimetrie politică este una dintre problemele de fond: Washingtonul critică deschis Europa, în timp ce Europa încearcă să își adapteze securitatea la schimbarea americană fără să spună public care este cauza reală.
Lehne amintește și șocul legat de Groenlanda, precum și noul val de retorică ostilă americană în contextul războiului din Iran. În opinia sa, liderii europeni rămân incapabili colectiv să spună lucrurilor pe nume, deși tocmai această claritate ar fi necesară pentru a construi autonomie reală.
Costul politic al acestei prudențe este important. Dacă liderii europeni nu recunosc oficial starea reală a relației transatlantice, le va fi mai greu să convingă cetățenii că trebuie să suporte costul unei creșteri majore a cheltuielilor de apărare. Apărarea europeană are nevoie de bani, industrie, tehnologie, capacități militare și reziliență, dar toate acestea cer sprijin public.
Analiza nu susține că strategia europeană va fi inutilă. Lehne recunoaște că documentul va include teme esențiale: dezvoltarea capacităților de apărare și tehnologie, reducerea dependențelor asimetrice, consolidarea rezilienței europene, protecția lanțurilor de aprovizionare și a infrastructurii, sprijinul pentru Ucraina și avansarea procesului de extindere.
Totuși, autorul observă că aceste teme sunt deja prezente de ani întregi în dezbaterea europeană și în numeroase documente strategice. Dacă noua strategie vrea să conteze cu adevărat, trebuie să aducă ceva în plus.
Prima contribuție posibilă este guvernanța. Lehne susține că provocările de securitate sunt tratate astăzi prea des fragmentat, în silozuri instituționale și politice. Uniunea are multe instrumente, dar nu le mobilizează și coordonează întotdeauna eficient. O strategie utilă ar trebui să arate cum poate UE combina mai bine aceste instrumente în fața unor amenințări multiple.
Legarea strategiei de viitorul cadru financiar multianual este, în opinia sa, un element pozitiv. O strategie fără bani rămâne o declarație de intenție. Dacă Uniunea vrea să construiască apărare, tehnologie, reziliență și autonomie, obiectivele politice trebuie conectate direct cu resursele bugetare.
A doua contribuție posibilă este flexibilitatea. Într-o lume geopolitică fragmentată, nu totul poate fi făcut de Uniunea Europeană ca întreg. Unele inițiative vor veni de la grupuri de state membre sau din cooperări diferențiate cu parteneri internaționali. Problema este ca aceste formule flexibile să nu creeze diviziuni și resentimente între statele membre.
Lehne cere o formulă care să permită flexibilitate fără pierderea coerenței europene. Cu alte cuvinte, statele care vor să avanseze mai repede în anumite domenii de securitate trebuie să poată face acest lucru, dar într-un cadru care rămâne ancorat în Uniune și nu o fragmentează.
A treia contribuție posibilă este reforma politicii externe europene. Autorul spune că structurile actuale ale politicii externe a Uniunii nu sunt adaptate la noua situație internațională. Reforma tratatelor rămâne dificilă, dar există măsuri posibile în cadrul juridic actual.
Lehne amintește propuneri precum crearea unui Consiliu European de Securitate sau fuziunea dintre Serviciul European de Acțiune Externă și Comisie. El nu cere ca strategia să ofere un plan complet de reformă instituțională, dar spune că aceasta ar putea declanșa un proces și oferi direcție.
În concluzie, analiza Carnegie Europe spune că noua strategie poate fi utilă dacă aduce progrese în guvernanță, flexibilitate și reformă instituțională. Dar golul principal va rămâne: lipsa unei recunoașteri publice comune a stării reale a relațiilor transatlantice.
Lehne avertizează că această tăcere va continua să frâneze progresul Uniunii Europene spre autonomie reală. În același timp, el sugerează că Donald Trump și oamenii din administrația sa vor continua să demonstreze adâncimea problemei și ar putea, în cele din urmă, să oblige liderii europeni să tragă concluziile necesare.
Textul Carnegie Europe apare într-un moment în care Uniunea Europeană încearcă să transforme discuția despre securitate într-o arhitectură mai concretă de apărare, reziliență, industrie și autonomie strategică. Analiza lui Lehne adaugă un avertisment politic: Europa poate construi instrumente noi, dar va rămâne limitată dacă refuză să explice public de ce are nevoie de ele.
Pentru cititorul european, întrebarea este simplă. Dacă Statele Unite nu mai sunt o garanție la fel de sigură pentru securitatea continentului, Europa trebuie să își schimbe nivelul de ambiție. Dar această schimbare nu poate fi construită doar prin limbaj diplomatic prudent. Are nevoie de onestitate politică, resurse și reforme instituționale care să transforme autonomia europeană din slogan în capacitate reală.
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului 2eu.brussels, o inițiativă a Euronium.Brussels, în parteneriat cu PRESShub, dedicată explicării modului în care legislația europeană influențează economia, companiile, societatea și cetățenii.)
(Sursa foto: EC – Audiovisual Service)
