Aktual24: Rusia nu a capturat tezaurul din muzeele din Crimeea

Data:

spot_img

Rusia nu a capturat tezaurul din muzeele din Crimeea. Este vorba despre peste 1.000 de artefacte.

Artefacte scitice antice din muzeele din Crimeea, aflate sub ocupația rusă, au fost returnate Ucrainei după un litigiu legal privind drepturile de proprietate, în timpul căruia au stat aproape un deceniu în Țările de Jos, a anunțat un muzeu ucrainean luni, citat de Reuters.

Mai mult de o mie de artefacte, inclusiv un coif scitic din aur masiv și un ornament din aur pentru gât, se aflau cu împrumut la Muzeul Allard Pierson din Amsterdam când trupele ruse au ocupat și anexat peninsula în 2014.

Citește și: Iohannis pleacă la Dubai de Ziua Națională a României. Agenda nu e publică momentan

Atât Ucraina, cât și muzeele aflate pe teritoriul controlat de Moscova au pretins drepturile de proprietate asupra pieselor la încheierea expoziției. Obiectele datează din perioada în care poporul scit trăia în zonă între secolele al VII-lea și al III-lea i.Hr.

„După aproape 10 ani de procese judiciare, artefactele de la patru muzee crimeene prezentate la expoziția ‘Crimeea: aur și secretele Mării Negre’ de la Amsterdam s-au întors în Ucraina”, a declarat Muzeul Național de Istorie al Ucrainei.

Acesta a menționat că Muzeul Allard Pierson a returnat 565 de obiecte, inclusiv sculpturi antice, bijuterii scitice și sarmate, și cutii lăcuite chinezești.

Citește și: CFR Călători vinde bilete la trenuri anulate. Confirmă apoi că trenul ajunge la destinație

Colecția va fi depozitată în muzeu până la dezocuparea Crimeii.

Muzeul Allard Pierson a declarat că artefactele au fost returnate la Kiev duminică.

„Aceasta a fost o situație specială, în care patrimoniul cultural a devenit victimă a evoluțiilor geopolitice”, a spus Els van der Plas, directorul Allard Pierson. „Ne bucurăm că s-a clarificat și că acum au fost returnate.”

Continuarea în Aktual24.ro


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Aktual24.ro)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

UE acordă în premieră sprijin militar Armeniei | Aktual24

Consiliul European a adoptat luni o decizie de acordare...

NATO are peste 500.000 de soldați cu un nivel ridicat de pregătire | Aktual24

NATO are peste 500.000 de soldați cu un nivel...

Maia Sandu, acuzată de Dodon că ar vrea să implice țara în război

Maia Sandu, acuzată de Dodon că ar vrea să...

Portret de candidat. Cine este Kamala Harris

În urma retragerii lui Joe Biden din cursa pentru...