Sistemul judiciar a cunoscut un regres inacceptabil, susține Asociaţia Forumul Judecătorilor din România

Data:

Sistemul judiciar a cunoscut un regres inacceptabil, arată Asociaţia Forumul Judecătorilor din România (AFJR). Organizația atrage atenția asupra faptului că sunt urgent necesare reforme reale în justiție, care să pună în aplicare hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și cerințele organismelor europene și internaționale relevante, inclusiv Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Sistemul judiciar a cunoscut un regres inacceptabil din 2022

Judecătorii arată că cerințele formulate de OCDE cu privire la reformele necesare în domeniul justiției sunt similare cu apelurile repetate ale asociației către autoritățile române în ultimii ani, „susținând în mod continuu necesitatea adoptării unor reforme prin care justiția română să recapete elementele necesare funcționarii sale în baza principiilor independenței, meritocrației, eficienței și responsabilității. Noile legi ale justiției, adoptate în anul 2022 și prezentate drept un mare succes, s-au îndepărtat de la acest ideal, sistemul judiciar cunoscând un regres inacceptabil”, se arată într-un comunicat al AFJR.

Judecătorii mai arată că sunt urgent necesare reforme reale în justiție, care să pună în aplicare hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene și cerințele organismelor europene și internaționale relevante, inclusiv Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Citește și: O judecătoare a amânat 44 de procese într-o zi pe „marja de apreciere recunoscută statelor”. Anchetată de Inspecția Judiciară

Lipsa meritocrației

De altfel, „OCDE reiterează observația privitoare la lipsa unor consursuri meritocratice privind promovarea magistraților, îndeosebi la Înalta Curte de Casație și Justiție, modalitățile de promovare bazate exclusiv pe o evaluare a hotărârilor judecătorești pronunțate de candidați pe parcursul întregii lor activități (însoțite de un interviu în fața Secției pentru judecătrori a CSM în privința promovării la ÎCCJ) fiind contestate sistematic de o parte serioasă a sistemului judiciar pentru lipsa unui caracter cu adevărat meritocratic”, se mai arată în comunicatul asociației.

Judecătorii mai arată că trebuie introduse în legislație recomandările Comisiei de la Veneția din ultimul aviz, emis la sfârșitul anului 2022, respectiv: „Extinderea duratei mandatelor procurorilor de rang înalt de la trei ani, cât este în prezent, și eliminarea posibilității reînnoirii mandatelor, precum și consolidarea garanțiilor în cazul în care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție infirmă motivat toate măsurile și soluțiile adoptate de ceilalți procurori (cu excepția DNA și DIICOT). Printre alte modificări propuse se numără o selecție prin concurs pentru vicepreședinții instanțelor și procurorii șefi adjuncți ai parchetelor și stabilirea în mod clar a faptului că agenții poliției judiciare detașați pe lângă parchete nu au obligații de raportare față de Ministerul de Interne.”

Citește și: OCDE despre România: promovarea magistraților fără criterii meritocratice, amenințări, elita închisă din sănătate

Impunitate pentru magistrați

Sistemul judiciar a cunoscut un regres inacceptabil, fapt remarcat și de, „Comisia de la Veneția regretă faptul că legiuitorul nu a restabilit competențele de dinainte de înființarea SIIJ și recomandă restabilirea competențelor DNA de a investiga și urmări penal infracțiunile comise de judecători și procurori.

În plus, necesitatea modificării legislative privind modul de funcţionare al Inspecţiei Judiciare se impune inclusiv prin prisma hotărârii obligatorii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 11 mai 2023 (cauza C-817/21, Inspecţia Judiciară).

Reformele structurale solicitate de organismele europene și internaționale relevante, precum și de magistrații români, nu mai pot fi întârziate, lipsa lor amenințând inclusiv aderarea României la OCDE”, se mai arată în comunicatul asociației coordonată de judecătorul Dragoș Călin.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
1 COMENTARIU
  1. Așteptăm reacția CSM, care va decreta la al XV-lea Congres, că afirmațiile dușmănoase la adresa orânduirii speciale ale Asociației Forumul Judecătorilor au afectat „independența” „justiției” (ambele scrise în ghilimele), că doar așa-i viața-n democrație – ai libertatea de a te exprima liber, însă nimeni nu îți poate garanta libertatea, după ce te exprimi…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Iohannis a pus cruce combaterii evaziunii fiscale

Iohannis a pus cruce combaterii evaziunii fiscale, promulgând legea...

Cât a costat deplasarea Alinei Gorghiu în Brazilia

Cât a costat deplasarea Alinei Gorghiu în Brazilia. Ministrul...