Bătălia pentru bugetul UE care vă poate afecta direct: cum vor fi împărțiți banii pentru fermieri, drumuri, școli și facturi după 2028

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

La prima vedere pare o dispută tehnică între Bruxelles, guverne și Parlamentul European. În realitate, negocierile care au început acum despre viitorul buget al Uniunii Europene vor influența direct cine și cum primește fonduri pentru autostrăzi, spitale, agricultură, dezvoltare locală, securitate sau sprijin pentru facturile la energie.

Statele membre reunite în Consiliul European vor ca, după 2028, zecile de programe europene să fie reunite într-un singur plan național pentru fiecare țară, iar accesul la bani să depindă mai mult de reforme și rezultate concrete, care însă să fie stabilite tot la nivel național.

Aceste doleanțe sunt incluse în poziția parțială de negociere privind planurile naționale și regionale de parteneriat, adoptată de Consiliul European în viitoarele negocieri pe bugetul multianual al UE pentru 2028-2034.

Modelul propus ar înlocui mai multe programe separate, inclusiv coeziune, agricultură, pescuit, migrație, securitate și Fondul social pentru climă, cu un singur plan amplu pentru fiecare stat membru.Poziția este parțială deoarece nu acoperă încă bugetul total al fondului și aspectele financiare, care sunt negociate în cadrul întregului buget multianual al Uniunii Europene.

La prima vedere, o poziție apropiată de cea a „Prietenilor coeziunii”, grup de 17 state UE coordonat de România și Italia care cer exact acest lucru: mai multă libertate la nivel național, mai multă flexibilitate în a decide când și cum este îndeplinit un anumit program finanțat de Bruxelles, respective mai multă libertate în a decide spre ce anume merg banii.

Citeșe și: S-a deschis bătălia viitorului buget multianual al UE. România și „Prietenii coeziunii” vor cât mai multă libertate și flexibilitate

Problema este că țările „fondatoare”, astăzi cunoscute și drept „frugale”, între care Germania, Olanda sau Danemarca, se opun – cerând mai mult control centralizat. Mai important, sunt țările „contribuabile” net la bugetul european, cele care acum garantează și programul SAFE de reînarmare a UE.

Cum arată modelul promovat de Consiliul European

În modelul susținut de Consiliu, fiecare stat membru ar pregăti un plan național și regional de parteneriat, adaptat provocărilor sale naționale și regionale. Planul ar trebui să arate ce investiții și reforme sunt necesare, ce obiective europene sunt urmărite și cum vor fi măsurate rezultatele.

Acest model ar grupa sub același cadru finanțări care astăzi sunt gestionate prin instrumente distincte. Consiliul menționează coeziunea, agricultura, pescuitul, migrația și securitatea, precum și Fondul social pentru climă. Scopul declarat este simplificarea și creșterea eficienței în implementarea bugetului pe termen lung al Uniunii.

Marilena Raouna, ministru adjunct pentru afaceri europene al Republicii Cipru, a prezentat noul model ca o încercare de a lega mai bine reformele de investiții.

„Prin reunirea priorităților fundamentale ale UE într-un singur fond, putem livra mai eficient și putem răspunde mai rapid provocărilor cunoscute și viitoare, atât regional, cât și național”, a spus Marilena Raouna. Ea a adăugat că planurile naționale și regionale de parteneriat ar urma să devină un pilon central al viitorului cadru financiar multianual.

Planurile ar trebui să contribuie la reducerea decalajelor dintre regiuni, la susținerea unei agriculturi și a unui sector al pescuitului mai reziliente și competitive, la investiții în oameni și la aplicarea Pilonului european al drepturilor sociale. Ele ar urma să includă și obiective legate de drepturi fundamentale, democrație, stat de drept, securitate internă, protecția frontierelor, securitate și capacități de apărare.

Finanțarea ar urma să fie organizată prin pachete financiare alocate în prealabil fiecărui stat membru. Banii nu ar fi eliberați automat, ci pe baza îndeplinirii unor jaloane și ținte convenite cu Comisia Europeană. Această logică seamănă cu mecanismul folosit în alte instrumente europene recente, unde plățile sunt legate de rezultate și reforme.

Planurile trebuie elaborate și implementate în parteneriat între autoritățile naționale, regionale și locale, împreună cu actorii relevanți și în coordonare cu Comisia Europeană. Această formulă este importantă deoarece regiunile și orașele sunt adesea cele care gestionează direct proiectele de infrastructură, dezvoltare locală, sprijin social, agricultură sau servicii publice.

Consiliul spune că poziția sa întărește rolul regiunilor și recunoaște rolul lor cheie în negocierea și implementarea finanțărilor europene. În același timp, textul urmărește să evite o povară administrativă suplimentară, permițând continuitatea structurilor și mecanismelor naționale și regionale existente.

Un punct sensibil este flexibilitatea pentru statele membre. Consiliul menține obligația ca fiecare țară să răspundă obiectivelor strategice ale planurilor naționale și regionale de parteneriat, dar statele ar trebui să trateze doar sub-obiectivele relevante pentru situația lor specifică.

Această formulă lasă mai mult spațiu pentru priorități diferite între state membre și regiuni.

Procedurile de aprobare, modificare și revizuire la jumătatea perioadei ar urma să fie simplificate.

Consiliul susține că această simplificare nu ar afecta soliditatea planurilor, dar ar putea reduce întârzierile și blocajele administrative în timpul implementării.

Banii condiționați de respectarea valorilor fundamentale

Finanțarea ar fi condiționată și de respectarea unor condiții orizontale legate de drepturile fundamentale și statul de drept. Aceasta înseamnă că banii europeni nu ar fi conectați doar la proiecte și reforme, ci și la respectarea unor valori și reguli generale ale Uniunii Europene.

Poziția Consiliului menționează explicit continuitatea finanțării pentru beneficiari. Această precizare contează pentru fermieri, pescari, autorități locale, organizații sociale și companii care depind de predictibilitatea fondurilor europene între două perioade bugetare.

Consiliul spune că noul cadru ar consolida rolul politicii agricole comune și al politicii comune în domeniul pescuitului pentru următoarea perioadă de programare. Această mențiune răspunde uneia dintre preocupările majore din dezbaterea bugetară: dacă integrarea mai multor fonduri într-un singur cadru va slăbi sau va menține vizibilitatea politicilor agricole și de pescuit.

Negocierile sunt la început

Poziția adoptată este însă doar parțială. Ea nu include dimensiunea financiară și aspectele orizontale mai largi, care sunt negociate în dosarul general al viitorului cadru financiar multianual 2028-2034. Bugetul total al fondului va depinde de acordul final asupra întregului buget pe termen lung al Uniunii Europene.

Mandatul aprobat de Consiliu permite începerea negocierilor cu Parlamentul European privind regulamentul pentru planurile naționale și regionale de parteneriat. Pentru ca finanțările să ajungă fără întrerupere la beneficiari de la 1 ianuarie 2028, instituțiile europene urmăresc un acord politic asupra bugetului până la sfârșitul lui 2026 și adoptarea legislației în 2027.

Cadrul financiar multianual este bugetul pe șapte ani al Uniunii Europene. Pentru perioada 2028-2034, Comisia Europeană a prezentat propunerile inițiale în iulie și septembrie 2025. Regulamentul privind planurile naționale și regionale de parteneriat este unul dintre elementele principale ale viitorului buget și va fi negociat între Consiliu și Parlamentul European.

(Sursa foto: European Union)


Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului 2eu.brussels, o inițiativă a Euronium.Brussels, în parteneriat cu PRESShub, dedicată explicării modului în care legislația europeană influențează economia, companiile, societatea și cetățenii.)

spot_imgspot_img
2EU.Brussels
2EU.Brusselshttps://2eu.brussels/
2eu.brussels este un proiect jurnalistic și educațional născut la Bruxelles, care își propune să aducă instituțiile europene mai aproape de oameni. Scriem clar, verificat și contextualizat despre ce se întâmplă la Parlamentul European, Consiliu și Comisie — și de ce contează pentru România. Platformă media dezvoltată de Euronium.Brussels în parteneriat cu PRESShub, 2eu.brussels realizează și publică știri, analize, opinii și interviuri, alături de fișe dedicate eurodeputaților români, resurse utile și o agendă săptămânală a evenimentelor europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

AUR blochează învestirea Guvernului Veștea. George Simion condiționează dialogul de clarificări de la Cotroceni

Într-o declarație de presă susținută astăzi, George Simion, președintele...

Ce vrăji poate face Bolojan împotriva Sistemului?

Congresul PNL a avut ca obiectiv central pedepsirea dizidenților...

Între Puccini și liniștea serii: reverii vesperale în casa Silviei Kerim, la final de stagiune

Stagiunea de spectacole HEARTH / Casa Kerim se încheie...