Botoşaniul se menţine fruntaş la numărul de mame minore. „A fost o mămică la 18 ani cu a treia naștere”

Data:

Botoşaniul se menţine fruntaş la numărul de mame minore. Fenomenul este o realitate dramatică ce dă peste cap vieţile a zeci de familii în fiecare an. Astfel, zeci de tinere nasc în fiecare an la Botoşani şi în ţara, ceea ce duce România pe primul loc în Europa la acest capitol.

Anul acesta, șapte copile au adus pe lume copii la Botoșani. Este vorba de patru mame cu vârsta de 17 ani, o alta cu vârsta de 16 ani și două mame cu vârsta de 15 ani. Anul trecut la Maternitatea din Botoșani au adus pe lume copii 60 de mame minore. 27 dintre acestea aveau 17 ani, 18 aveau 16 ani, iar cinci aveau 15 ani.

Copii născuți de mame minore

Nouă dintre mamele minore sunt din mediul urban, iar 51 din mediul rural.

”Procentul mamelor minore este foarte mare. Sunt foarte multe. Este o problemă de sănătate la nivel națională, sarcina la minore.

Noi, la maternitate, încercăm consilierea, dar pentru a le putea consilia, în primul rând adresabilitatea trebuie să vină din partea lor.

Serviciul de Ambulator este deschis în permanență, dar problema este nu numai la minore, a sarcinilor în general.

În majoritatea cazurilor în care vin pentru nașteri sunt cazuri nedispensarizate, fie ele mame minore sau adulte.

Sarcinile la minore, pe lângă riscul obstetrical crescut pe care îl au și efectele psihologice și sociale, faptul ca ele continuă sau nu școala, faptul că sunt integrate sau nu în colectivitate, este o problemă delicată.

Ce ține de noi, ca medici la Maternitate, sigur în momentul în care o minoră ni se adresează, înainte de a rămâne gravidă, cu viață sexuală începută sau nu, gravidă la naștere sau după, încercăm să o ajutăm din toate punctele de vedere”, a declarat Ioana Alexandroaie, medic primar Obstetrică Ginecologie, coordonatorul Blocului operator din Maternitatea Botoșani.

Trei copii aduşi pe lume până la 18 ani

Mai îngrijorător este faptul că multe mame minore sunt la a doua sau chiar a treia naștere.

„Nu vorbim doar de prima naștere la minore. Sunt minore și cu mai multe sarcini. Nu de mult a fost o mămică la 18 ani cu a treia naștere, la 17 ani a doua”, a adăugat medicul botoșănean.

Articolul integral, în Monitorul de Botoșani

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani
1 COMENTARIU
  1. „… pe langa riscul obstretical…”___–-___cel mai mare risc- si este capital- este dovedit -prin statistici pe sute de ani- ca femeile care au copii de PREA TINERE, MOR MAI DEVREME, decat celelalte, cea mai buna varsta pentru a avea primul copil, este in jurul a 25 ani, iar aceasta idee ar trebui folosita in educatia sexuala , care -e clar- are o latura sociala extrem de importanta, insa -frecvent- ignorata…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Urmăriți la nivel internațional, aduși în țară de polițiști

Urmăriți la nivel internațional, aduși în țară de polițiști...

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Motivarea tribunalului de la Washington

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Tribunalul...

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA, pentru săvârşirea...

5 multinaționale sunt responsabile pentru un sfert din poluarea cu plastic din lume

5 multinaționale sunt responsabile pentru un sfert din poluarea...