Casa din Viscri a Regelui Charles se redeschide cu o expoziţie de fotografii ale britanicului Barry Lewis

Data:

Casa din Viscri a Regelui Charles s-a redeschis publicului pentru un nou sezon de vizitare, cu o expoziţie de fotografii ale lui Barry Lewis, ce surprind imagini din Copşa Mică de dinainte şi după 1989, se arată într-un comunicat remis, marţi, Agerpres.

Şura reconvertită a proprietăţii tradiţionale săseşti găzduieşte, în premieră în România, expoziţia „The Darkness Within, Copşa Mică 1988 – 1995”, „o explorare tulburătoare a impactului pe care industrializarea forţată o are asupra omului şi a mediului înconjurător, prin lentila fotografului britanic Barry Lewis”.

Expoziţia temporară aduce în faţa publicului o selecţie de 42 de fotografii realizate pe parcursul vizitelor sale în zonă atât înainte de 1989, cât şi în anii următori.

Casa din Viscri a Regelui Charles

Prin fotografiile sale, Lewis surprinde „dezolarea şi rezilienţa locuitorilor oraşului în mijlocul întunericului generat de fabricile Carbosin şi Sometra”.

„M-am întors în Transilvania pe 6 ianuarie 1990. Era o iarnă aspră şi îngheţată. Am înţeles că lucrurile nu s-au schimbat în bine când, ajuns la câţiva kilometri de oraş, am văzut culoarea zăpezii schimbându-se din alb în gri şi am întâlnit nişte ciobani cu turma lor de oi albe înnegrite.

Sursa negrului erau 7 coşuri de fum de mărimea unor silozuri de rachete menite să protejeze oamenii de poluare, dar având filtrele în mare parte distruse.

În Copşa Mică oamenii erau negri, zăpada era neagră, casele erau negre, copiii erau negri şi nimic nu creştea în câmpurile negre din jur.

Pe măsură ce mergeam pe crusta îngheţată a zăpezii întunecate, fiecare pas lăsa o urmă albă, un fel de negativ fotografic şi mă simţeam intrat într-o lume suprarealistă în care totul era întors cu susul în jos”, îşi aminteşte fotograful britanic, conform comunicatului citat.

Citește și: Cine sunt judecătoarele care au stabilit că terenul pe care-l folosește Puiu Popoviciu nu aparține statului

Realitatea surprinsă de aceste fotografii

Fotografiile realizate în oraşul transilvănean au fost publicate în revista Life şi, ulterior, artistul a primit pentru acestea prestigiosul premiu Leica Oskar Barnack (LOBA).

„The Darkness Within” este cea de-a doua expoziţie a fotografului britanic în Casa Regelui Charles III din Viscri, după seria de portrete fotografice inedite ale unor artişti români, expuse aici în toamna anului 2023.

„Văzând toată arhiva fotografică realizată de Lewis în România anilor ˜’90, am fost mişcată de imaginile realizate în Copşa Mică.

Realitatea surprinsă de aceste fotografii a fost mult peste tot ce îmi imaginasem eu din poveştile auzite despre oraşul negru, dându-mi convingerea că astfel de adevăruri ascunse în comunism trebuie revizitate cât mai des pentru a nu fi uitate sau repetate.

O datorăm celor care au trăit în întuneric pentru 60 de ani şi care au fost în mare parte abandonaţi după închiderea fabricilor poluante”, a declarat, potrivit comunicatului citat, Raluca Grigore, curator The King’s House Viscri.

Expoziţia a fost curatoriată în colaborare cu fotograful Ionuţ Macri.

Casa din Viscri a Regelui Charles, redeschisă publicului

Casa din Viscri va fi deschisă publicului până la finalul lunii octombrie şi va găzdui, în continuare, expoziţia de carte şi artă florală The Transylvania Florilegium. De asemenea, poate fi vizitată expoziţia permanentă „Prezervarea învelitorilor istorice”, realizată în parteneriat cu Asociaţia Monumentum şi The King’s Foundation.

Peste 38.000 turişti români şi străini au trecut pragul casei regelui Marii Britanii în anul 2023.

Citește și: Cum puteau fi evitate greșelile făcute de SUA și Federația Rusă în relația reciprocă după terminarea Războiului Rece. Interviu cu Svetlana Savranskaya, expertă în relațiile SUA-Rusia

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Alex Nicodim)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cum a fost schimbată judecătoarea din dosarul „2 Mai”

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)...

Cine sunt candidații pentru Primăria Sectorului 4 și ce averi au aceștia

În cursa pentru funcția de primar al Sectorului 4...

Raportul despre mandatul lui Nicușor Dan. În ce situație a preluat Primăria Capitalei

Nicușor Dan a făcut un raport despre activitatea sa...

Recidivist depistat în timp ce încerca să vândă 456 de punguțe cu heroină

Depistat în timp ce încerca să vândă 456 de...