Părinţii acuză că educatoarea de la o grădiniță le cere să stea cu fetiţa la cursuri

Data:

Părinţii acuză că educatoarea de la o grădiniță le cere să stea cu fetiţa la cursuri. Tatăl copilei de patru ani, susţine că respectivul cadru condiţionează acceptarea copilului în clasă de însoţirea unui adult.

Motivul ar fi faptul că micuţa părăseşte adesea sala fără voie, iar educatoarea nu poate face faţă. 

Astfel, de mai bine de şapte luni, soţia ieşeanului ar fi obligată să stea zi de zi împreună cu micuţa la grădiniţă.

Familia mai acuză că educatoarea i-a indicat un consult de specialitate pentru fetiţă, în vederea încadrării într-o formă de deficienţă. Părinţii refuză însă acest lucru, bazându-se pe rezultatele unui consult la un psiholog.

Însoţită zi de zi la grădiniţă

Emanuel Sescu, tatăl fetiţei înscrise în grupa mijlocie la Grădiniţa cu Program Normal nr. 13 din Iaşi, acuză că educatorul E.B. ar condiţiona abuziv prezenţa copilului său de însoţirea unui adult.

„Ema a mers neînsoţită la creşă 1 an de zile şi tot neînsoţită la grădiniţă la grupa mică, ca orice copil, până în februarie 2023. Apoi, din senin, în luna martie, doamna educatoare a hotărât că Ema trebuie să vină însoţită, motivând că fuge din clasă şi că s-a lovit la cap.

Lucruri care nu sunt adevărate. Lovitura la cap a fost una superficifială, a consultat-o şi medicul de familie. Astfel, situaţia aceasta ne cauzează un prejudiciu financiar pentru că mama Emei, adică soţia mea, nu poate lucra, fiind nevoită să vină şi să stea zi de zi cu Ema la grădiniţă.

Soţia a încasat indemnizaţie de creştere copil pentru fetiţă cea mică, dar acum indemnizaţia s-a terminat, deoarece Medeea, fetiţa cea mică, a trecut de vârstă de 2 ani. Concret, doamna educatoare blochează activitatea unui părinte obligandu-ne să o însoţim pe Ema zi de zi”, ne-a declarat Emanuel Sescu.

Citește și: FOTO Un camion a sărit de pe podul din zona Făurei și a ajuns pe calea ferată. Circulația feroviară a fost oprită

Menţionăm că reporterii ZDI au luat legătura cu educatorul, însă aceasta nu a dorit să comenteze subiectul.

„Trebuie să discutaţi cu conducerea, directorul cunoaşte situaţia, are toate informaţiile. Nu are sens să spun mai multe, domnul Sescu a făcut o sesizare şi la şcoală şi nu ştiu dacă e informat, dar a primit răspuns.

Prezenţa Emei nu este condiţionată, eu doar am cerut ajutorul părinţilor”, a precizat E.B. Directorul unităţii de învăţământ, Nicolae Viusenco, nu a putut fi contactat.

„Din punct de vedere al limbajului admitem că sunt anumite deficienţe”

Aşa cum susţine însăşi tatăl Emei, micuţa a fost consultată deja de un medic specialist în psihiatrie pedriatică, rezultatul nefiind unul îngrijorător, spun aceştia. În plus, abordarea educatorului E.B., i s-a părut revoltătoare.

„Din procesul verbal pe care educatoarea l-a întocmit în data de 2 octombrie, ne sugera să îi scoatem Emei certificat de handicap.

Mai exact, în procesul verbal menţiona faptul că noi pierdem nişte bănuţi. Acei bănuţi la care se referea dumneaei, ar veni dintr-o pensie de handicap şi/sau indemnizaţie de însoţitor la copil cu handicap.

Asta mi se pare absolut revoltător (…) Din punct de vedere al limbajului admitem că sunt anumite deficienţe (…)”, a precizat Emanuel Sescu.

Continuarea, în Ziarul de Iași


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.
3 COMENTARII
  1. Asta se intampla, cand iti lasi prea mult copilul, in fata ecranelor.

    Incep sa creada ca traiesc intr-un film, desenat animat, joc, etc. si nu il mai poate controla nimeni si nimic.
    Dupa aceea cauti pe altii sa fie vinovati pentru ca nu tu esti vinovat ca parinte, ca nu vrei sa ii acorzi din timpul tau liber.

    Ori copii sunt nedoriti de catre parinti ori sunt tratati ca niste accesorii, cu care se lauda si ei pe la prieteni.

  2. Un copil care nu se adapteaza la colectiv, pentru care exista deja ingrijorari si la care au fost facute deja recomandari pe care parintii aleg sa le ignore si care aleg sa-si bage capul in nisip si sa dea vina pe altcineva. Dde vreme ce au stat sase luni in clasa cu acel copil inseamna ca au inteles ca sunt probleme dar vor sa dea vina pe educatoare. Haideti sa rescriem articolul pentru a fi corect: recomandarile si observatiile zilnice ale unei persoane care a avut grija de sute de copii sunt ignorate pentru ca parintii unui copil cu probleme observate nu doresc sa accepte ca este nevoie de insotitor permanent pentru a face posibil un cadru normal de activitati pentru restul celorlalti 20 de copii ( sau cati sunt) din colectivul clasei.

  3. La cum pun problema părinții e clar ca nu le pasa de nevoile copilului ( afective , cognitive ..) . Par avea ca obiectiv sa denigreze educatoarea , sa se răzbune! E chiar trist ca au mers atât de departe cu demersurile. Dacă ar fi încercat sa isi facă partea de părinti cu siguranta lucrurile ar fi stat altfel, dar e mai ușor sa dea vina pe alții pentru eșecul lor! Se vede ca au intenții rele! S-au făcut pe ei de rușine! E atât de trist ca Ema in loc sa aibă parte de ajutor este pur si simplu ignorata de proprii părinți! In loc sa investiți energia in astfel de acțiuni de defăimare si de a da vina pe educatoare mai bine ați începe sa va ocupati cu adevărat de Ema ! Încă nu e timpul pierdut! Sper sa înțelegeti ca rolul de parinte e de neînlocuit, educatorul e depășit si neputincios când părinții au așa o atitudine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Dezvoltare prin ştiinţă şi tehnologie | Bihoreanul

Dezvoltare prin ştiinţă şi tehnologie, acesta este obiectivul urmărit...

Cine sunt cei 9 candidați la Primăria Iași. 3 au fost deja respinși | Ziarul de Iași

Cine sunt cei 9 candidați la Primăria Iași. Trei...

Condamnare simbolică în dosarul șpăgii de la UMF Iași | Ziarul de Iași

Condamnare simbolică în dosarul șpăgii de la UMF Iași,...