Cristi Danileţ: Descarcă aplicația „Lege-n-Dar. Gândește legal!”

Data:

De Valentine`s Day, judecătorul Cristi Danileț propune urmăritorilor săi din rețelele de socializare să afle câte ceva despre căsătoria civilă și cununia religioasă. 

https://vedemjust.ro/valentin.

„Pentru o evidență a tuturor zilelor naționale și internaționale, descărcați-vă în mobile aplicația gratuită „Lege-n-Dar” inventată de mine https://vedemjust.ro/descarca-legendar„, scrie Cristi Danileţ pe Facebook.

LEGE-N-DAR – Prima aplicație de educație juridică pentru mobil

Lege-n-Dar a fost lansată de Asociația VeDem Just în decembrie 2020 și este o aplicație multifuncțională de educație juridică, complet gratuită, ce se poate instala pe telefonul mobil. Ea se adresează cu precădere minorilor și tinerilor, însă vine în sprijinul oricărei persoane ce dorește să fie la curent cu noutățile legislative explicate pe înțelesul tuturor.

Pot scrie chiar orice pe Facebook sau pe Insta? Pățesc ceva dacă distribui un clip porno pe whatsapp? Au voie părinții să controleze mesajele copiilor din telefon? De la ce vârstă am voie să merg cu bicicleta sau trotineta electrică pe stradă? Unde reclam când văd pe cineva că este bătut? Ce se întâmplă dacă sun aiurea la 112? Poate fi obligat elevul de către  profesor să deschidă camera video la o lecţie online? Ce se întâmplă cu minorul în caz de divorț al părinților? Mă pot angaja fără contract de muncă? Unde reclam că un produs cumpărat este defect? Care e diferența dintre judecător și procuror? Ce este o percheziție? Cum pot autoritățile să asculte o convorbire telefonică? Chiar sunt toate legile obligatorii? Ce înseamnă că sunt citat la tribunal? Câte legi există în România și unde le găsesc?

Răspunsurile sunt acum pe telefonul tău mobil, dacă instalează „Lege-n-Dar”. Practic, aplicația este un asistent legal pentru a va îndruma cum să vă comportați corect în orice circumstanță astfel încât să nu intrați în conflict cu legea.

Navigarea se face potrivit unui Meniu ușor de răsfoit sau poți face o interogare pentru subiectul de interes după Cuvinte-cheie introduse de tine. Aplicaţia are șase funcționalități :

  • Învață să gândești legal: află regulile de urmat în familie, pe stradă, la școală, în online, în mașină, la medic, la locul de muncă, la tribunal. Fiecare secțiune are pastile de informații grupate în „Știați că”, „De reținut”, „Statistici”, „Cazuri reale”. Au fost utilizate peste 500 de acte normative, care sunt indicate la finalul fiecărui capitol;
  • Alertă legală: primește știri în timp real despre legi noi explicate pe scurt, despre evenimente civice și juridice, despre hotărâri deosebite adoptate la nivel național sau internațional;
  • Testează-te: verifică ce ştii şi ce nu ştii, la modul haios, despre reguli, proceduri, termene, sancţiuni;
  • Video legal: aici găsești lecții video de educație juridică ținute de membrii VeDem Just;
  • Calendar legal: ți se explică de ce sărbătorim o zi națională sau internațională, cine a declarat-o și cum se reflectă în viața socială sau în legislație;
  • Dicționar de legaleză: aici am pus peste 1000 de termeni juridici explicaţi pe înţelesul tău și am adăugat 800 de expresii latineşti care țin de domeniul dreptului, traduse în română.

Conținutul aplicației este gândit ca un „living document”. Ea oferă posibilitatea ca utilizatorul să intre în legătură cu echipa tehnică pentru a oferi sugestii de îmbunătățire a informațiilor furnizate.

Asociaţia VeDem Just cuprinde jurişti, elevi şi profesori. Ea a fost fondată de Ziua Internațională a Drepturilor Omului în anul 2015 și este cunoscută pentru un amplu program de educație juridică pe care îl derulează de cinci ani: redactarea de manuale juridice adresate elevilor (patru ediții )și distribuire gratuită (26.000 bucăți), instruire a profesorilor pentru a preda formal educația juridică (180 profesori), organizarea de lecții (655 de lecții în 26 de județe) și tabere de educație juridică adresate elevilor (două), instruire a profesioniștilor dreptului pentru a ține lecții nonformale de educație juridică (500). Proiectul a fost extins și în Republica Moldova.

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se întoarce la DNA Oradea

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se...

Sistemul judiciar a cunoscut un regres inacceptabil, susține Asociaţia Forumul Judecătorilor din România

Sistemul judiciar a cunoscut un regres inacceptabil, arată Asociaţia...