Cum arată fluturașul de salariu al unui medic român stabilit în Irlanda

Data:

Cum arată fluturașul de salariu al unui medic român stabilit în Irlanda. Paul Oargă Paul Oargă a lucrat timp de 3 ani ca medic rezident în secția ATI și paramedic la SMURD Cluj-Napoca. Are și un canal de YouTube cu peste 100.000 de abonați unde abordează teme medicale. 

Dar a decis să plece din țară și acum lucrează la un spital din Irlanda, iar în paralel își contină studiile. Într-un clip postat pe canalul său de YouTube, medicul își arată fluturașul de salariu, explică în mod transparent cât câștigă, ce beneficii are la locul de muncă, astfel încât fiecare poate să aprecieze pe cont propriu dacă merită să mergi să profesezi ca medic în Irlanda.

Medicul și-a prezentat flururașul de salariul pentru decembrie 2023 și a spus că a încasat 1.900 de euro o dată la 2 săptămâni, deci aproape 4.000 de euro, însă veniturile lui pot fi mai mari.

Citește și Redeschiderea dosarului uciderii disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, amânată din nou

„Eu primesc acum 30 de euro pe ora muncită. Acest lucru crește, sunt bani care cresc în funcție de experiența avută. Eu am avut noroc că mi s-a recunoscut experiența de anestezist din România de trei ani”, spune Paul Oargă.

Medicul a spus și ce alte beneficii are în Irlanda: „Concediu este 30 de zile pe an, plus 10-15 zile pentru concediu de studii. Aici primești 1.500 de euro pe an pentru a merge la cursuri ca medic rezident. Examenele se plătesc, costă între 700 și 900 de euro, dar dacă iei examenul primești banii înapoi. Am aici și fluturașul de salariu, primit în 21 decembrie 2023. Ei fac plata la fiecare două săptămâni și trebuie să ai 72 de ore lucrate. Pentru aceste două săptămâni primești 2.382 de euro, dar acesta este venitul brut. Se mai plătesc orele suplimentare, cu 1,5x față de norma de bază, adică am lucrat 15 ore și am primit 687 de euro brut, după taxe”.

Citește și Parchetul General nu-i interesat de procedura de confiscare a camioanelor care transportă lemn ilegal

„Un lucru pe care nu pot să nu îl observ este că, indiferent de experiența pe care o ai, indiferent că ești în prima lună de muncă sau în al zecelea an, ești remunerat. În România în primii 2 ani ca medic rezident gărzile nu sunt plătite. Cred că suntem singura categorie de oameni care lucrează gratuit, doar pentru că vrea să învețe. Nu e comod să nu iei bani, chiar dacă înveți”, a mai spus Paul Oargă. Înainte de a pleca în Irlanda, în septembrie 2021, Paul Oargă câştiga 6.124 de lei fără gărzi şi fără alte sporuri, titrează Ziarul de Iași.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Motivarea tribunalului de la Washington

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Tribunalul...

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA, pentru săvârşirea...

Patronii stației GPL au depus plângere penală împotriva a trei comandanți ai pompierilor | Aktual24

Patronii stației GPL au depus plângere penală împotriva a...