Dacian Cioloș: Consultarea pe marginea noilor legi ale educației este un simulacru girat de ministrul Sorin Cîmpeanu

Data:

Consultarea pe marginea noilor legi ale educației este un simulacru girat de ministrul Sorin Cîmpeanu, spune liderul REPER, Dacian Cioloș.

„De modul în care va arăta școala românească depinde, de fapt, viitorul României întregi, depinde inclusiv cum vor evolua mentalitățile, comportamentul nostru în comunitate, capacitatea noastră de adaptare într-o lume în schimbare. Asta înseamnă că dezbaterea despre aceste legi ar trebui să fie una „pe bune” la care să participe aceia care au idei, așteptări, au avut experiențe bune sau nefericite în sistemul de educație.

Colegii din Partidul REPER au considerat că fără a stimula o astfel de dezbatere devenim părtași la tăcerea lungă a celor care ar vrea doar să impună schimbări majore fără a fi contraziși”, spune Dacian Cioloș.

„Trebuie să ieșim din farsa unor așa-zise consultări”

Dacian Cioloș anunță că se alătură demersului privind organizarea Maratonul Educației și îi invită pe toți cei cărora le pasă de viitorul școlii – părinți, studenți, elevi, profesori – să ia parte la acțiune, pe 23 și 24 august aici: https://fb.me/e/21Nb86nLZ

„Vor fi 12 dezbateri despre admiterea în licee și colegii, excelență sau egalitate de șanse în școală, cum se pot afirma universitățile românești în lume, dar și despre amnistia plagiatorilor, mandate pe viață pentru rectori și crearea de baroni academici sau desființarea CNATDCU și lipsa unei viziuni pe termen lung pentru învățământul superior.

Sunt bineveniți absolut toți cei care consideră că au de spus ceva în privința schimbărilor din educația românească. Nu trebuie să ai funcții, expertize sau diplome pentru a vorbi despre o preocupare legitimă și despre politici publice care ne modelează viitorul. Nu trebuie să fii membru de partid, să simpatizezi cu un personaj politic sau cu altul, ci trebuie pur și simplu să-ți pese de direcția educației din țara noastră. Trebuie să ieșim din farsa unor așa-zise consultări și să discutăm deschis despre proiectele care ne interesează și vor avea un impact asupra noastră și a copiilor României”, mai spune Cioloș.

Maratonul Educației va avea loc online și va fi transmis live, pe mai multe canale de Facebook și de YouTube, inclusiv aici, pe această pagină.

Foto: Facebook Dacian Cioloș

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Majorarea prețului gazelor cu peste 50%. Ce soluții are guvernul polonez | Aktual24

Majorarea prețului gazelor cu peste 50%. Ce soluții are...

Ce efecte are populismul asupra economiei | Revista22

Ce efecte are populismul asupra economiei? Consecințele sunt numeroase...

Cât a costat „propaganda” făcută de partide, din bani publici, în primele luni din 2024

Cât a costat „propaganda” făcută de partide numai în...