După trei luni de gândire și ,,sute de ore de discuții” președintele l-a desemnat premier pe europarlamentarul Siegfried Mureșan pe care PNL, USR și UDMR îl propuseseră în iunie.
Un articol de opinie de Tia Șerbănescu, Revista 22.
De ce nu l-a desemnat președintele atunci? Scăpat de sutele de ore de discuții unde ,,n-a văzut preocupare pentru interesul național ci doar preocupare electorală”. Un lider chiar i-a spus: ,,România e treaba ta, partidul e treaba mea”. Treaba mică, treaba mare, dau politic și duhoare. Surprins de o desemnare atât de târzie, Mureșan a cerut ,,un timp de gândire” pentru a-l anunța pe Bolojan – pe care Nicușor nu s-a deranjat să-l informeze. Ei, dacă președintele era solidar cu guvernul (precum Băsescu și Boc), n-aveam și ,,un impas politic” care ne amenință acum cu junk. Desemnarea a surprins pe toată lumea după ce variantele cele mai vehiculate erau Nazare și Grindeanu iar Petrișor Peiu (AUR) susținea că ,,PSD are o relație privilegiată cu președintele” al cărui ”naționalism sănătos” îl apropia și de AUR. În așteptare liderii PSD se înghesuiau să pupe AUR care ,,nu e un partid extremist”. AUR i-a contrazis participând activ și agresiv împreună cu suporterii lui Georgescu la protestul oierilor din capitală unde oile au dispărut rapid fiind mâncate de ,,lupii României” care urlau la UE, scandau ,,turul doi înapoi”, atacau jandarmi și vandalizau Piața Victoriei. Unii ciobani au dezvăluit că șeful transhumanței politice, Ioniță Sterp, e membru AUR și a stabilit cu Simion ,,să dăm jos conducerea țării”. Asta nu este extremism? Dacă nici acum liderii politici nu fug de AUR ca de drone înseamnă că ,,suntem într-o zonă de iresponsabilitate colectivă”, vorba lui Nicușor.
Continuarea, în Revista22.ro



