Moldova și Ucraina – în linie dreaptă pentru aderarea la UE

Data:

Moldova și Ucraina – în linie dreaptă pentru aderarea la UE. Liderii Uniunii Europene au acordat Republicii Moldova și Ucrainei, joi, o şansă politică majoră, acceptând să înceapă negocierile de aderare, într-un moment în care contraofensiva Ucrainei împotriva invaziei Rusiei nu a reuşit să obţină câştiguri importante, iar ajutorul militar american a devenit mai nesigur, transmite Reuters.

Diplomaţii şi oficialii UE au declarat că neaşteptata undă verde pentru discuţii a avut loc în momentul în care premierul ungar Viktor Orban – care timp de câteva săptămâni a declarat că va bloca un astfel de acord – a fost de acord să părăsească sala, ştiind că ceilalţi lideri vor vor da un vot pozitiv.

Orban a confirmat că s-a abţinut de la vot la summitul UE asupra a ceea ce el a numit o „decizie proastă”. Nu era clar în acel moment ce anume ar putea obţine în schimb. Un mod atât de neobişnuit de a aproba o decizie – mai ales una atât de importantă – este inedit la Bruxelles, chiar şi pentru un loc unde diplomaţii sunt de mult timp foarte creativi în ceea ce priveşte modul de a încheia acorduri. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat decizia.

Citește și Ultimul loc în care au fost adolescentele care s-au sinucis împreună

„Aceasta este o victorie pentru Ucraina. O victorie pentru întreaga Europa. O victorie care motivează, inspiră şi întăreşte. Îi felicit pe toţi ucrainenii în această zi. […] Istoria este făcută de cei care nu obosesc să lupte pentru libertate”, a declarat el. Ucraina are mare nevoie de sprijin din partea aliaţilor occidentali în lupta sa de aproape doi ani împotriva forţelor ruse. Contraofensiva ei nu a reuşit să obţină câştiguri majore, iar administraţia Biden nu a obţinut până acum un pachet de ajutor de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina prin intermediul Congresului american.

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că a fost „o decizie strategică şi o zi care va rămâne gravată în istoria Uniunii noastre”. Orban a avut cuvinte foarte diferite pentru a descrie hotărârea luată. „Poziţia Ungariei este clară, Ucraina nu este pregătită pentru ca noi să începem discuţiile privind aderarea ei la UE. Dar 26 de state membre au fost categorice că această decizie trebuie luată, aşa că Ungaria a decis ca, dacă 26 decid astfel, ar trebui să meargă pe drumul lor şi Ungaria nu doreşte să participe la această decizie proastă”, a declarat el, calificând decizia de a începe discuţiile drept „iraţională” şi „nepotrivită”.

Citește și Universitatea din Craiova, filantropie cu iz penal

Ucraina, care are o populaţie de 44 de milioane de locuitori şi este mai mare din punct de vedere geografic decât orice membru al UE, prezintă unele provocări unice pentru admiterea în blocul celor 27 de membri. Potrivit declaraţiilor mai multor diplomaţi, cancelarul german Olaf Scholz a venit cu sugestia ca Orban să părăsească sala pentru ca decizia să poată fi aprobată. „Premierul Orban şi-a prezentat cazul foarte puternic. Nu este de acord cu această decizie şi nu îşi schimbă opinia, dar, în esenţă, a decis să nu folosească dreptul de veto”, a declarat presei premierul Irlandei, Leo Varadkar.

În cadrul unor acţiuni diplomatice intense pe această temă, Scholz şi preşedintele francez Emmanuel Macron s-au întâlnit cu Orban înainte de summit, împreună cu von der Leyen şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Comisia Europeană a restabilit, miercuri, accesul Ungariei la rambursări de până la 10,2 miliarde de euro pentru proiecte economice, după ce a constatat că aceasta a îndeplinit condiţiile privind independenţa sistemului judiciar. Discuţiile vor continua în cadrul summitului privind cadrul bugetar multianual al blocului.

Citește și Achiziții în familie la DNA – o investigație Rise Project

Totodată, Consiliul European a decis joi să deschidă negocierile de aderare cu Republica Moldova, a declarat Michael. El a mai spus că summitul a acordat Georgiei statutul de candidat la UE şi că va avansa, de asemenea, o candidatură la UE a unei alte ţări – Bosnia – odată ce aceasta va atinge „gradul necesar de îndeplinire” a criteriilor. La începutul zilei, când cei 27 de lideri UE s-au reunit la ultimul summit al anului, Orban a insistat asupra faptului că UE nu ar trebui să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina. El a fost singurul care nu a participat la summit, titrează The Epochtimes Romania.

Sursa foto – Epcm.info

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
The Epoch Times - România
The Epoch Times - Româniahttps://epochtimes-romania.com
"O nouă perspectivă asupra lumii noastre în schimbare"

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Situația de pe frontul din Ucraina pune în pericol Republica Moldova

Situația de pe frontul din Ucraina, tot mai grea...

Ministrul rus de Externe avertizează despre anexarea Republicii Moldova de către România

Ministrul rus de Externe avertizează despre anexarea Republicii Moldova...

Jurnaliști din Republica Moldova, reținuți la Tiraspol. Filmau protestul organizat de autoritățile separatiste

Jurnaliști din Republica Moldova, reținuți la Tiraspol. Viorica Tătaru...