Nicușor Dan: „Îmi doresc să avem un nou guvern cu puteri depline. Când se va întâmpla asta, nu știu / Am făcut două propuneri, așa cum le-am considerat potrivite, crezând că ele vor trece, n-au trecut, responsabilitatea e la partide”

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Președintele Nicușor Dan a declarat marți că așteaptă ca partidele să continue în săptămânile următoare negocierile până ajung la o soluție de guvern care să obțină minim 233 de voturi în Parlament, numărul necesar pentru învestire.

Declarația a fost făcută de șeful statului după ce a participat la un dejun de lucru cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați în România.

Întrebat ce ar trebui să conțină acordul politic între partide, Nicușor Dan a răspuns: „Nu cer prea multe, cer să existe 233 de oameni de care să fiu sigur că vor vota. Ca să se înțeleagă între ei, trebuie să fie un acord, dar eu vreau doar 233 de voturi”.

Declarațiile de presă susținute de Nicușor Dan la finalul întrevederii cu ambasadorii statelor membre ale UE acreditați în România

Youtube video

Am avut întâlnirea bianuală cu ambasadorii statelor europene și a fost util, în opinia mea, să le transmit, așa cum transmit și cetățenilor români, perspectiva mea pe situația politică actuală, și, așa cum transmit și acum cetățenilor români, statul român funcționează, instituțiile funcționează, avem un guvern care este în poziția în care este, are niște limitări constituționale, dar statul român funcționează. În orice situație excepțională, Parlamentul se poate reuni pentru a complini aceste lipsuri și, foarte important, există acord politic pe respectarea bugetului, pe deficit, pe PNRR, pe SAFE, pe OCDE.

Dacă vorbim de PNRR, care este principala urgență, mai sunt două luni, partidele așteaptă de la Guvern care să fie calendarul și, în funcție de asta, să fie o sesiune extraordinară a Parlamentului, să fie discuții pe proiectele de legi. Aici suntem.

Jurnalist: Bună ziua, domnule Președinte! La întâlnirea de ieri, de după CSAT, cu premierul Ilie Bolojan, ați discutat despre perspectiva instalării unui nou guvern? Mai există vreo șansă ca în această vară să fie instalat un guvern și să fie deblocată criza?

Președintele Nicușor Dan: Eu îmi doresc să avem un nou guvern cu puteri depline. Când se va întâmpla asta, nu știu, îmi doresc să fie cât mai curând și insist că partidele se vadă cât mai des în zilele și, dacă e nevoie, săptămânile următoare pentru a găsi soluția de compromis cu o majoritate.

Jurnalist: Le-ați cerut acest lucru? Ați vorbit cu liderii celor două tabere?

Președintele Nicușor Dan: Evident, da, vorbesc curent cu liderii partidelor, da.

Jurnalist: Și o întrebare legată de ultimul incident cu drona, dacă ați mai primit acel raport referitor la portul Constanța, și, având în vedere tocmai faptul că, iată, o dronă care, drept e, nu e de acum, dar iar a trecut pe sub radarele Ministerului Apărării.

Președintele Nicușor Dan: Da, sunt două chestiuni, aerian și naval. Pe drone aeriene, suntem într-un progres, dar – aprilie spune evaluarea preliminară a ministerului că s-a întâmplat evenimentul – nu eram 100%. Iar pe drona navală există un raport preliminar și există o listă cu întrebări de la toate instituțiile care a fost înaintată către partea ucraineană. Au existat niște contacte între România și Ucraina, la diferite niveluri, și progresul față de momentul de acum două-trei săptămâni este că există linie directă pe tipul ăsta de evenimente, astfel încât să nu se treacă printr-un șir de mai mulți decidenți.

Jurnalist: Și a fost informată partea română că au mai fost astfel de incidente, după Portul Constanța?

Președintele Nicușor Dan: Nu au mai existat incidente navale după Portul Constanța, după incidentul de la Portul Constanța.

Jurnalist: Bună ziua, domnule Președinte! Înainte de a face desemnarea de premier, vă doriți ca partidele să vină ele cu o propunere, cu o majoritate, și ați vrea un acord politic în acest sens. Dar ce ar trebui să conțină acest acord politic, inclusiv măsuri clare de guvernare?

Președintele Nicușor Dan: În situația în care suntem, după două luni fără Guvern, eu nu cer prea multe. Eu cer să existe 233 de oameni de care să fiu sigur că vor vota. Ca să existe cei 233 de oameni, ca ei să se înțeleagă între ei, trebuie să fie un acord, îmi închipui, dar, din perspectiva mea, eu nu cer niciun acord, nicio condiție, doar să fie 233 de oameni.

Jurnalist: Dar ați vrea această asigurare. Și cei din PNL, de pildă, cer acest acord, dar îl cer specific, adică și cu program de guvernare, cu măsuri clare de reducere a deficitului bugetar. De cealaltă parte, Sorin Grindeanu spune că nu ar dori ca ceilalți, care ar vota Guvernul, dar nu ar face parte din Executiv, să aibă vreun cuvânt de spus în programul de guvernare.

Președintele Nicușor Dan: Nu cred că asta e problema. Problema este dacă există o majoritate care susține un guvern. Și, în momentul ăsta, nu există acea majoritate.

Jurnalist: Și cum plănuiți să ajutați partidele?

Președintele Nicușor Dan: În măsura în care îmi solicită ajutorul, dar responsabilitatea este la ei, așa cum am spus. Eu în continuare nu înțeleg de ce n-a trecut Guvernul Tomac. Dar eu am făcut două propuneri, așa cum le-am considerat potrivite, crezând că ele vor trece, n-au trecut, responsabilitatea e la partide.

Jurnalist: Câtă răbdare mai aveți? Cât mai amânați o desemnare de premier?

Președintele Nicușor Dan: Aștept partidele. Repet, responsabilitatea e la ele și aștept ca ele să vină cu soluția de majoritate. Și cred că, și responsabilitatea, și – nu a mea – așteptarea oamenilor este să ieșim din criza asta politică.

Jurnalist: Bună ziua, domnule Președinte! Atunci când partidele nu v-au propus pe masă variante de premier, ați ales dumneavoastră Eugen Tomac, Adrian Veștea.

Președintele Nicușor Dan: Având informații, intuiții, în urma discuțiilor pe care le-am avut cu ei, că acest guvern, că fiecare dintre ei va strânge o majoritate, da.

Jurnalist: Acum, când partidele v-au pus pe masă două variante, Sorin Grindeanu sau Siegfried Mureșan, de ce refuzați să alegeți una dintre ele, atâta timp cât Constituția nu spune că Președintele ar trebui să formeze o majoritate pentru premier, ci doar să desemnați un premier care ulterior să-și găsească, să-și construiască singur o majoritate în Parlament?

Președintele Nicușor Dan: Pentru că, spre deosebire de situațiile anterioare, în care era o așteptare rezonabilă că Guvernul trece, repet, în urma discuțiilor pe care le-am avut cu partidele, acum este o certitudine că nu trece și nu vreau să facem un exercițiu de „hai să ne jucăm de-a prim-ministrul și de-a desemnarea Guvernului”, ăsta e răspunsul.

Jurnalist: Dumneavoastră considerați că aveți vreo responsabilitate în această criză politică? Ați greșit cu ceva?

Președintele Nicușor Dan: Evident, toată lumea a greșit, da.

Jurnalist: Cu ce ați greșit?

Președintele Nicușor Dan: Noi am plecat acum un an, cu soluția, în continuare în opinia mea, cea mai bună pentru România, a acestui guvern de patru partide plus minorități, și, într-un an de zile, fiecare din noi puteam să facem mai mult, astfel încât coaliția asta să reziste. Ăsta e răspunsul.

Jurnalist: O singură întrebare, dacă îmi mai permiteți, domnule Președinte. Nu știu dacă v-ați citit comentariile de pe Facebook în ultima perioadă, mulți dintre românii care v-au votat spun că sunt dezamăgiți de faptul că ați fi făcut jocurile Partidului Social Democrat în această criză, iar alții spun că, deși v-au votat, ar vota acum suspendarea dumneavoastră cu două mâini. Ce le transmiteți acestor oameni, care și-au pus speranța și încrederea atunci când v-au votat?

Președintele Nicușor Dan: Le transmit că sunt un om rațional, și, atunci când un om rațional ia o decizie împotriva unei părți a susținătorilor lui, înseamnă că are un motiv întemeiat. Pentru că, altfel, instinctul tău de politician îți spune să mergi în acord cu ce îți spun susținătorii tăi. Și asta înseamnă că eu, fiind un politician rațional, în opinia mea, evident, și cu responsabilitatea, și cu jurământul pe care l-am depus la învestire, consider că eu am dreptate și duc România în direcția bună.

Jurnalist: Domnule Președinte, voiam să vă întreb, în cazul în care liderii politici nu vor reuși să ajungă la un consens, dacă luați în calcul scenariul alegerilor anticipate. S-a discutat foarte mult în spațiul public, am auzit declarații inclusiv de la liderii PSD, PNL.

Președintele Nicușor Dan: Da, evident că această posibilitate există, nu suntem încă în calendarul ei, dar eu mi-aș dori să evităm scenariul, pentru că nu va aduce, cel puțin uitându-ne la sondaje, nu va aduce schimbări fundamentale de majorități. Ne-am găsi în același blocaj în care suntem azi și, în plus, am da o imagine de instabilitate pentru luni de zile în România.

Jurnalist: Și încă o întrebare legată de situația economică, ținând cont de faptul că asistăm iată la această criză politică, ar exista riscul ca țara noastră să fie retrogradată la categoria junk?

Președintele Nicușor Dan: După cum știți, o să vină formatele de evaluare în luna iulie, început de august, octombrie, cel de-al treilea, și, în măsura în care este util, o să mă implic personal. I-am rugat deja pe liderii partidelor, care sunt în tensiune în momentul ăsta, să fie la dispoziția evaluatorilor pentru a le spune ceea ce am spus și eu mai devreme, că, pe chestiunile fundamentale cu care România se confruntă și care au impact asupra financiarului și asupra economiei românești, lumea este aliniată. Și eu sunt optimist că o să evităm retrogradarea, care ar fi catastrofală pentru noi.

Jurnalist: Aș vrea să vă întreb despre poziția PNL, despre care dumneavoastră în ultima postare ați spus că s-a schimbat în privința unui vot. De la debutul acestei crize politice, de câte ori s-a schimbat poziția PNL în declarațiile avute la discuții? De câte ori v-a mințit Ilie Bolojan, dacă s-a întâmplat asta?

Președintele Nicușor Dan: M-am referit numai la acel moment. Și acel moment, pe conținutul discuțiilor, nu declarațiile publice de la ieșire, ci conținutul discuțiilor dinăuntrul negocierilor, unde au fost atâția oameni, a fost foarte clară schimbarea de discurs. Adică a fost explicit: „PNL susține un guvern minoritar PSD”, a fost explicit, adică răspuns la întrebare, inclusiv, după aceea, au urmat niște întrebări ce se întâmplă cu secretarii de stat, cu prefecții, și mi-ar fi plăcut, în mod onest, să se spună „am reconsiderat”, „ne-am reconsiderat poziția”, să nu intervină toată dezbaterea asta inutilă, asta e tot.

Jurnalist: În momentul de față, dumneavoastră cine considerați că ar trebui să facă primul pas către o negociere mai accentuată, pentru că faceți apel la partide că acolo este responsabilitatea, cine ar trebui să vină acum să spună „haideți să ne așezăm la masă să căutăm o soluție”?

Președintele Nicușor Dan: Toată lumea discută aici, nu am ce să reproșez le partidelor, inclusiv ieri au discutat.

Jurnalist: Dar unde vi se pare că este orgoliul mai mare?

Președintele Nicușor Dan: Nu vreau eu să fac evaluări din astea. Atâta timp cât, după două luni, nu s-a găsit o soluție, înseamnă că e o problemă peste tot.

Jurnalist: În privința situației economice și în completarea colegei, sunt șanse destul de mari, spun analiștii financiari, ca Fitch să vină în luna iulie să spună că România ajunge la junk. În această situație, vedeți posibil ca viitorul Guvern care se va instala la Palatul Victoria să meargă spre un acord cu Fondul Monetar Internațional, în cazul în care situația economică se va agrava în următoarea perioadă?

Președintele Nicușor Dan: Dacă vreunul din rapoartele astea este negativ, o să ne pară rău după momentele de acum.

Jurnalist: Bună ziua! Pare că, în momentul de față, soluția ar fi o flexibilizare din partea partidelor PNL sau PSD, pentru că acolo sunt problemele. Întrebarea este dacă dumneavoastră ați făcut o analiză și vă gândiți dacă poate fi o flexibilizare făcută inclusiv din partea Cotroceniului. De exemplu, cum am văzut anul trecut negocieri purtate în interiorul Cotroceniului, la care participați uneori și dumneavoastră, dacă de data aceasta se mai poate întâmpla același lucru.

Președintele Nicușor Dan: Dacă e nevoie, pot să fac asta, vă dați seama că pot să fac orice e nevoie, însă nu simt că aș ajuta în momentul ăsta. Dar dacă oricine îmi solicită – deci sunt două paliere de discuție, una este cea tehnică, de administrație, Guvern, și aici evident că, orice ministru sau oricine e interesat, îmi cere, intervin, pe partea politică, dacă mă solicită cineva, intervin, dar, sincer, nu cred că ajută în momentul ăsta.

Jurnalist: Deci, până în momentul de față, nu au cerut liderii să-i mediați?

Președintele Nicușor Dan: Până în momentul ăsta, nu au avut astfel de solicitare, da.

Jurnalist: Cele 233 de voturi la care trebuie să angajeze partidele vor trebui trecute și într-un acord, adică trebuie semnat un acord înainte de a desemna un premier?

Președintele Nicușor Dan: Nu, eu nu pun niciun fel de condiție. Dacă, în mod declarativ, niște lideri vin și spun „iată, vom face asta și rezultă 233 de voturi”, în secunda următoare nominalizez.

Jurnalist: De ce aveți încredere în privința programelor, și PNRR, și SAFE, că acestea vor trece dacă se vor angaja parlamentarii și partidele, în contextul în care, de exemplu, legea salarizării dumneavoastră anunțați că există un consens, iar, în momentul de față, există un blocaj și chiar șanse foarte mari să pierdem banii din PNRR pe ea?

Președintele Nicușor Dan: Nu, n-am spus că există un consens pe conținut, am zis că este un consens pentru a participa la un format de discuții, care s-a și întâmplat. Pe fond, pe conținut, au fost divergențe. Eu încă cred că se pot remedia în două luni.

Jurnalist: Și o ultimă întrebare. A fost realizat, sau se făcuse un grup de lucru la Guvern din care făceau parte și reprezentanți din Administrația Prezidențială în privința problemelor din justiție, ceea ce s-a întâmplase în iarnă. Acesta a fost desființat, dacă putem să spunem așa, de instanță, însă a existat un raport. Acel raport a ajuns și la dumneavoastră?

Președintele Nicușor Dan: La acele discuții de la Cotroceni au fost unul sau doi reprezentanți de la noi, de la Administrație, și sunt sigur că tot ce s-a produs acolo a ajuns și la noi, la Cotroceni. Întrebarea este, din nou, din nou, și din nou, și din nou, în politică, trebuie să ai consens, adică jumătate plus unu din Parlament.

Jurnalist: Dar vi s-au semnalat probleme în justiție în urma acelui raport?

Președintele Nicușor Dan: Nu, acel raport venea cu propuneri de modificare a unor mecanisme de funcționare fie a instanțelor, fie a parchetelor. Cu majoritatea dintre ele sunt de acord.

Jurnalist: Bună ziua! În cazul în care rămânem cu un Guvern interimar până la toamnă și cu o criză politică nerezolvată, ce pericole vedeți pentru economie sau pentru modul în care România va fi percepută de partenerii internaționali și dacă estimați că vor fi consecințe în ceea ce privește absorbția fundurilor din PNRR, dar și în privința aderării la OCDE?

Președintele Nicușor Dan: Pe aderare la OCDE, și, din nou, trebuie să vorbim și de lucrurile pozitive, toată lumea a fost tot timpul aliniată, deci nu au existat vreodată probleme pe OCDE. Pe partea de PNRR, chestiunile sunt tehnice. Și public, și în discuțiile cu mine, toată lumea vrea să ajute să ieșim să luăm cât mai mulți din banii care sunt în PNRR. În ceea ce privește percepția externă, piețele, agenții de rating, de asta am venit la acest eveniment, de asta am stat două ore cu ambasadorii europeni din România, de asta în vara asta voi fi disponibil pentru orice fel de întâlnire, ca să garantăm că suntem cu toții serioși și că facem ce ne-am angajat. Deci sunt optimist că o scoatem la capăt, pe palierul în care noi toți împreună reprezentăm România. Pe palierul intern, încă sunt asperități.

Jurnalist: Și tot în acest context al blocajului politic, ce se va întâmpla cu mandatele miniștrilor interimari care au preluat portofoliile rămase vacante după retragerea PSD din Guvern și care au expirat deja la 45 de zile de la numire? Ați primit de la premier alte propuneri pentru aceste ministere?

Președintele Nicușor Dan: E o chestiune constituțională care mi-a fost adusă la cunoștință, dar nu am o evaluare pe ea.

Jurnalist: Bună ziua! Legat de ședința de ieri a CSAT și situația de la ROMATSA cu decizia Curții de Apel, CNCD a dat încă din 2020 câștig de cauză absolvenților care au reclamat ROMATSA, iar acum aceștia au obținut, după cum știți, și o victorie de etapă la Curtea de Apel. În ultimii șase ani, ROMATSA nu a schimbat nimic în privința regulilor de angajare, iar CNCD a lămurit că este vorba de discriminare și a amendat compania încă de anii trecuți. Așadar, vorbim de un exces de zel acum al judecătoarei de la Curtea de Apel, care a decis suspendarea certificatului ROMATSA, sau de o instituție strategică unde sunt angajați doar oameni agreați?

Președintele Nicușor Dan: Da, da, puneți mai multe întrebări. Prima întrebare este cât de corect funcționează ROMATSA față de cât de corect funcționează alte instituții din statul român și nu cunosc, dar, în general, e mult de lucru la toate. În ceea ce privește decizia judecătorească, am avut ieri niște discuții pe ea, nu o să mă pronunț pe judecata judecătoarei de caz, o să mă pronunț, exact cum am făcut-o și în cazul Dominic Fritz, pe calitatea legilor noastre. Să fiu și mai extins – legea discriminării spune, în linii mari, că, dacă orice persoană juridică discriminează pe oricine, ea poate să-și înceteze activitatea. Mi se pare disproporționat. La fel și cu Legea ANI, știți că am avut și eu un litigiu, dacă greșești o virgulă, pleci din spațiul public trei ani. Deci trebuie să ne uităm la calitatea legilor, astfel încât sancțiunile să fie tot timpul proporționale. Acum, ce s-a discutat în ședința CSAT de ieri a fost – și, în sfârșit, suntem și noi proactivi, și nu reactivi – să prevedem niște mecanisme pentru momentul în care eventual hotărârea de la Curtea de Apel este confirmată de Înalta Curte, adică să avem back-up-ul dinainte și să nu ne trezim deodată că, de pe o zi pe alta, nu mai pot zbura avioane în România.

Jurnalist: Deci e exclus acest risc, adică știm cu siguranță că o să fie un back-up astfel încât să mai zboare avioanele deasupra României?

Președintele Nicușor Dan: Exact, da, da. La momentul în care va fi judecat, pentru că încă nu s-a redactat hotărârea primei instanțe, deci, la momentul la care se va judeca recursul, decizia CSAT este că trebuie să existe un backup dintr-una din patru soluții care au fost enumerate ieri acolo și care trebuie analizate de colective de juriști, să existe una din cele patru soluții deja în vigoare, astfel încât activitatea să nu fie perturbată.

Jurnalist: Și încă o clarificare, dacă-mi permiteți. La ultima deplasare de la Bruxelles, v-ați întâlnit cu Manfred Weber…

Președintele Nicușor Dan: Și după aia am mâncat.

Jurnalist: La începutul mandatului erați curtat și de Renew, și de PPE. Ați luat, între timp, o decizie, cărui grup să vă afiliați în perioada următoare?

Președintele Nicușor Dan: Am spus 1 iulie, care e mâine. Dată fiind criza, multe lucruri s-au amânat, deci probabil că 1 ianuarie 2027 o să iau o decizie.

Jurnalist: Bună ziua! Ați spus astăzi că doriți un guvern cât mai repede și că nu simțiți că e momentul ca dumneavoastră să vă implicați în negocieri, și, în acest context, aș vrea să vă întreb când veți decide dumneavoastră că e momentul să interveniți din nou, pentru că, vedem, nu se întrevede un consens între partide.

Președintele Nicușor Dan: Dar discuții există.

Jurnalist: Da, dar dumneavoastră nu vreți să interveniți până la momentul în care ei nu vin cu un acord la dumneavoastră, indiferent cât timp va dura asta?

Președintele Nicușor Dan: Văzând și făcând. Pentru moment, cred că e nevoie de o clarificare de mandate de negociere în rândul fiecăruia dintre partide, e nevoie de discuții între fiecare, între fiecare și mine, deci suntem într-un proces, sunt tot timpul în București, n-am spus că n-o să fac nimic două luni de acum încolo. E un proces, pentru moment nu simt că trebuie să mă implic.

Jurnalist: Dar este România pregătită să reziste cu un guvern interimar până la toamnă?

Președintele Nicușor Dan: Asta am încercat să spun la început, nu e deloc situația fericită, pentru că pierdem foarte multă energie pentru lucruri pe care, cu un Guvern normal, le-am rezolva mult mai repede. E bine să avem un Guvern cât mai repede, dar, dacă asta nu se va întâmpla, România va continua să funcționeze.

Jurnalist: Dar aveți un orizont de timp pe care îl dați partidelor? Înțelegem cât mai repede, dar ce înseamnă acest cât mai repede?

Președintele Nicușor Dan: Nu știu dacă ajută. Să zicem că le-aș da 5 iulie. Credeți că le-ar ajuta cu ceva? Adică ce aș putea eu să fac pe 6 iulie, dacă ei pe 5 iulie nu… Repet, când am făcut cele două desemnări, la fiecare dintre ele am avut convingerea că va trece. Acum nu văd vreo propunere care să aibă măcar speranța că va trece.

Jurnalist: Săptămâna trecută spuneați că nu aveți informația că un consilier al dumneavoastră a negociat cu AUR, așa cum a spus George Simion. Între timp, ați acumulat mai multe informații?

Președintele Nicușor Dan: În continuare, suntem în aceeași situație.

Jurnalist: Bună ziua! Domnule Președinte, spuneați că aveți nevoie de o majoritate, de 233. Din cine trebuie să fie formată această majoritate, totuși?

Președintele Nicușor Dan: Din niște oameni care să împărtășească aceeași viziune pro-occidentală.

Jurnalist: Și dacă această majoritate de 233, în momentul de față, nu se înțelege și vedem că reînvie un traseism politic, vedem că, totuși, înțelegem și noi pe surse că se negociază cu partidul AUR, nu în mod oficial, dar om cu om, totuși, de unde luăm cele 233 de voturi?

Președintele Nicușor Dan: În mod ideal, asta e o întrebare pe care timp de două luni ar fi trebuit să o adresăm fiecare dintre noi partidelor, pentru că ei au voturile alea. Dacă le-aș avea eu în buzunar, ar fi mult mai simplu. Aștept o flexibilizare a pozițiilor lor. Ea s-a produs într-o oarecare măsură, ca să fim corecți, dar nu destul ca să avem o majoritate.

Jurnalist: Ați spus că în mod ideal. Vom ajunge în situația în care să abandonăm idealul și să luăm cele 233 de voturi chiar și de la formațiunile politice pe care dumneavoastră nu le considerați a fi pro-occidentale?

Președintele Nicușor Dan: Situațiile sunt diferite de la caz la caz. Un om care a intrat acum un an jumătate în Parlament și a plecat din grupul ăla acum un an, sau acum șapte luni… trebuie să vedem de la caz la caz.

Jurnalist: O ultimă întrebare. PNL spune foarte clar că ar vota probabil un guvern monocolor PSD cu Sorin Grindeanu premier, doar dacă Președintele Dan vine cu niște garanții, garanții prin care PSD își respectă cuvântul dat în virtutea unui viitor acord parlamentar. Ce garanții puteți să dați?

Președintele Nicușor Dan: Eu nu am auzit această declarație.

Jurnalist: Este făcută această declarație.

Președintele Nicușor Dan: Am auzit-o și eu acum o săptămână, dar, între timp, acum trei-patru zile, a fost în direcția contrară.

Jurnalist: Deci vineri, la ultima întâlnire, nu ați primit această solicitare din partea PNL, ca dumneavoastră să veniți cu garanții?

Președintele Nicușor Dan: Nu. Am primit informația că, după analiză, nu se va susține un guvern monocolor PSD.

Jurnalist: Pe 6 iunie ați declarat că toți ziariștii vor avea răspunsuri la întrebările legate de drona care a explodat la Constanța. Ați mai declarat faptul că veți numi un director la SRI. Ați mai declarat faptul că vom avea un raport care să răspundă la toate întrebările legate de anularea alegerilor. Se pare că obișnuiți să vă încălcați frecvent promisiunile, ori vă împiedică ceva. Întrebarea este de ce anume nu vă puteți onora promisiunea? Ce anume vă împiedică?

Președintele Nicușor Dan: După cum vedeți, apar lucruri pe care nu le putem prevedea, cum este această criză de două luni.

Jurnalist: Și în cazul dronei de la Constanța este vorba tot de criză?

Președintele Nicușor Dan: În cazul dronei, așa cum am răspuns unuia din colegii dumneavoastră, s-au făcut progrese, cele pe care le-am menționat.

Jurnalist: Care anume, mai precis?

Președintele Nicușor Dan: Faptul că există un dialog direct cu partea ucraineană, faptul că instituțiile au centralizat niște întrebări care au fost trimise deja părții ucrainene, faptul că au existat niște întâlniri la diferite niveluri cu partea ucraineană, acestea sunt progresele.

Jurnalist: Dar ce anume vă împiedică să vă țineți promisiunile?

Președintele Nicușor Dan: Păi, dacă sunteți mai explicită decât atât, vă pot răspunde.

Jurnalist: Faptul că nu ați răspuns și la promisiunile pe care le-ați făcut. În fine. A doua întrebare este legată de cei racolați de domnul Bolojan de la SOS și POT care treceau drept de extremiști. Acum s-au transformat, nu mai sunt?

Președintele Nicușor Dan: Din perspectiva mea, trebuie să ne uităm la imaginea de ansamblu și să găsim o majoritate care să țină direcția pro-occidentală. Nu aș vrea eu să intru într-o discuție dacă o persoană particulară este sau nu este pro-occidentală. Pentru un partid politic, e mai simplu să facem o astfel de evaluare.

Jurnalist: Dar credeți că se pot schimba peste noapte, așa, ca ideologie, ca orientare politică, odată trecuți în altă tabără?

Președintele Nicușor Dan: Da, cred că ne-a învățat Heraclit asta.

Jurnalist: Bună ziua! Toți se declară pro-occidentali, inclusiv AUR. Ați accepta să desemnați un premier cu susținerea AUR dacă ar avea majoritate?

Președintele Nicușor Dan: Ca un premier să ajungă să formeze o majoritate, trebuie să fie desemnat, și am spus că, în momentul desemnării, vreau să existe o majoritate, da.

Jurnalist: Și dacă ar face parte și AUR din acea majoritate, ați accepta?

Președintele Nicușor Dan: Nu există acesta ipoteză.

Jurnalist: V-ați calmat după întâlnirea de vineri seara? V-ați revenit?

Președintele Nicușor Dan: Nu, au fost foarte calm, să știți.

Jurnalist: După întâlnire au apărut stenograme care spun altceva.

Președintele Nicușor Dan: Nu, am citit și eu relatările, am fost foarte amuzat de ele, dar să știți că eu sunt un om foarte calm.

Jurnalist: Domnule Președinte, ați spus că, atunci că, atunci când i-ați desemnat pe Eugen Tomac și pe Adrian Veștea, ați avut certitudinea că vor trece și că vor avea 233 de voturi.

Președintele Nicușor Dan: Nu, nu, am spus că am avut o așteptare rezonabilă ca lucrul ăsta să se întâmplă.

Jurnalist: Nu v-a garantat nimeni ca avea majoritate să treacă.

Președintele Nicușor Dan: Nu. De garantat, nu mi-a garantat nimeni. Am avut niște discuții cu lideri politici, care au anticipat ce va spune colectivul respectivului partid politic. Și s-a întâmplat că, după ce oamenii ăia s-au dus la partid, au venit cu un alt răspuns. Mulțumesc!

(Sursa foto: Administrația Prezidențială)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Valurile de căldură devin o vulnerabilitate de securitate pentru Europa

Valurile de căldură devin o problemă de securitate pentru...

Exclusiv: Soprana Adela Zaharia a răpit inimile berlinezilor

Sau, mutatis mutandis, Răpirea din Serai de W.A. Mozart...