„Am şters senzaţia de neputinţă”, spune, la un an de la izbucnirea războiului din Ucraina, Smaranda Hristodorescu, o tânără din Iaşi care a ajutat câteva mii de ucraineni să îşi găsească refugiu din calea războiului.
A avut alături un mic grup de voluntari, necunoscuţi la început, dar care i-au devenit repede parteneri de încredere în momente în care simţeau că de deciziile lor depinde viaţa unor oameni. La un an de la începerea războiului, am stat de vorbă cu câţiva dintre cei care s-au aflat cel mai aproape de front, în primele zile de război.
Războiul a început de Dragobete, anul trecut, la graniţa cu România. Teodor, un IT-ist ieşean, urma să îşi întâlnească viitorii socri a doua zi, la Cernăuţi, şi să le ceară mâna fiicei lor, Anastasia. Bombardamentele iniţiate de Federaţia Rusă asupra teritoriului Ucrainean i-au grăbit planurile şi, în prima zi de război, când mii de ucraineni se grăbeau să fugă din calea bombelor, Teodor parcurgea drumul în sens invers, să-şi pecetluiască iubirea, dincolo de graniţe, dincoace de război.
Anastasia e studentă în Iaşi, Teodor e IT-ist. S-au îndrăgostit pe loc şi trei luni mai târziu Teodor o cerea de soţie. Mai rămânea să îşi cunoască viitorii socri şi să obţină şi acceptul lor.
„Dragostea noastră e mai puternică decât spaima”, ziceau cei doi, în urmă cu un an, în timp ce conduceau spre Vama Siret, iar la radio se difuzau continuu ştiri despre bombardamentele din Ucraina.
Era prima zi de război. De cealaltă parte a graniţei îi aşteptau părinţii Anastasiei, cu documentele fetei, necesare pentru oficierea căsătoriei la Starea Civilă. După ce au traversat graniţa, logodnicii au mers pe jos trei kilometri, de-a lungul maşinilor care aşteptau să intre în România.
La capătul cozii îi aşteptau părinţii Anastasiei. Au făcut primele poze împreună, au schimbat câteva cuvinte şi s-au întors. Copiii, spre o ţară protejată de NATO. Părinţii, în Cernăuţi, într-o ţară aflată în război.
Continuarea în Ziarul de Iasi.ro
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: ziaruldeiasi.ro)
