Primarul care a agresat un subordonat, suspendat din PSD

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Primarul care a agresat un subordonat, suspendat din PSD. Iulius Gelu Bedea a fost suspendat din partid pentru o perioadă de şase luni şi a fost schimbat din funcţia de preşedinte al organizaţiei Simeria a partidului, potrivit unei hotărâri adoptate joi de Biroul Permanent al Organizaţiei Judeţene PSD Hunedoara.

În funcţia de preşedinte interimar al PSD Simeria a fost numit deputatul Ilie Toma, vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD Hunedoara.

Decizia conducerii PSD Hunedoara survine după ce în cursul zilei de miercuri edilul local din Simeria a avut un comportament neadecvat faţă de unul dintre funcţionarii Primăriei, incidentul fiind filmat şi postat ulterior pe reţelele de socializare.

„Partidul Social Democrat nu admite derapaje de genul celor la care a asistat întreaga opinie publică. Avem convingerea că aleşii au datoria de a se preocupa în mod deosebit de bunăstarea comunităţii şi de crearea unui cadru social echilibrat prin dialog deschis şi implicare activă.

De asemenea, interesele cetăţenilor sunt mai presus de orice alte interese, iar PSD rămâne angajat în demersul de a susţine dezvoltarea oraşului Simeria”, se arată într-un comunicat al organizaţiei judeţene PSD Hunedoara, remis Agerpres.

Citește și: VIDEO Consilier juridic agresat de primarul care voia să-l scoată din birou

Totodată, PSD Hunedoara l-a criticat pe prefectul Călin Marian, susţinând că acesta ar folosi incidentul de la Primăria Simeria pentru a-şi face publicitate.

„Derapajele prefectului judeţului Hunedoara, implicarea sa în influenţarea anumitor comisii de disciplină, insistenţa cu care încearcă să-şi impună punctele de vedere astfel încât să producă haos şi neîncredere în anumite instituţii, trebuie să înceteze! BPJ al PSD Hunedoara îşi manifestă încrederea că prefectul judeţului Hunedoara îşi va reanaliza conduita şi va reveni în limitele prevăzute de lege”, se menţionează în comunicat.

Citește și: Soacra primarului Cherecheș era dispusă să plătească cât spunea judecătoarea pentru achitarea ginerelui

BPJ al PSD Hunedoara a mai decis joi schimbarea din funcţie a preşedintelui organizaţiei locale Petroşani, Ioan Rus. Interimatul va fi asigurat de către senatorul Cristian Resmeriţă, prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PSD.

Primarul oraşului Simeria, Iulius Bedea, a fost filmat miercuri în timp ce şi-a ieşit din fire în faţa unui consilier juridic din Primărie pe care îl detaşase la Serviciul de Evidenţa Populaţiei. Edilul local s-a enervat pentru că funcţionarul primăriei a contestat decizia şi a refuzat să plece din birou. La un moment dat, primarul a fost filmat în timp ce trage violent de biroul consilierului juridic şi îi spune să plece din instituţie.

Pe de altă parte, primarul Bedea îl acuză pe funcţionar că nu-şi îndeplineşte sarcinile de serviciu şi că are un comportament nepotrivit în relaţia de subordonare cu el.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related