Ramona Strugariu, co-președintă REPER: Cristina Rizea nu mai este deputată REPER

Data:

spot_img

Deputata Cristina Rizea a demisionat din REPER, unde ajunsese din USR, a anunțat joi co-președinta partidului, Ramona Strugariu (foto).

Potrivit acesteia, Rizea ar fi dat un vot de susținere pentru ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, vot pe care l-a dat în calitate de deputat independent, și nu de parlamentar REPER.

„Am văzut comentariile unor colegi din politică despre votul de susținere al deputatei Cristina Rizea acordat minstrului Grindeanu.

Cristina Rizea nu mai este deputată REPER de pe data de 2 iunie, când a demisionat. Anterior fusese suspendată din calitatea de membru de partid, printr-o decizie a Biroului Național, în urma unei investigații media care ne-a pus serioase semne de întrebare în ceea ce priveşte integritatea sa, valorile etice şi cele pe care le-a asumat prin aderarea la REPER. Nu am aruncat cu vorbe când am spus că pentru noi aceste lucruri contează fundamental.

Au fost motivul pentru care am luat o decizie grea, dar necesară. În politică ne-am angajat să facem ceea ce predicăm, să ne comportăm şi să acționăm în concordanță cu valorile pe care le-am însuşit. Altfel golim de conținut, de credibilitate şi de sens acest angajament politic.

Este responsabilitatea exclusivă a Cristinei Rizea votul pentru ministrul Grindeanu şi ea este cea mai în măsură să explice alegerea pe care a făcut-o, în calitate de deputat independent”, a transmis Ramona Strugariu, într-o postare pe Facebook.

La sfârșitul lunii martie anul acesta, publicația Ordinea.ro a scris într-o investigație de presă că, înainte de a ajunge deputat, „Cristina Rizea a înființat firme pe numele unor tineri fără educație, ușor de manipulat, pe care le-a administrat dezastruos, fără să își asume nicio răspundere”.

Citește și: Deputata Cristina Rizea, acuzată că s-a folosit de tineri vulnerabili pentru a da țepe

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ramona Strugariu / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Comisia Europeană vede în roz statul de drept din România

Comisia Europeană (CE) a publicat raportul pe 2023 privind...