Sergiu Toader: Politica, un eșec al presei. Voturi și audiență egal putere și bani sau cum se suprapun presa și politica.
Presa, politica și publicul din perioada interbelică.
„Primul străjer al țării, primul vânător, primul sportiv, rege înțelept” și alte asemenea temenele erau făcute de jurnaliștii slugarnici în perioada interbelică la adresa regelui Ferdinand. Totuși, el era „singurul sceptru adevărat”, cel sub care se înfăptuise Marea Unire, unul dintre puținele momente de strălucire și de măreție a românilor ca națiune europeană.
Adevăratul cult al personalității însă și obediența maximă a gazetarilor români apar odată cu venirea la putere a lui Carol al II lea, care acaparează în totalitate pârghiile guvernării și care instituie un regim de dictatură personală, mai ales după 1935.
Grație muncii neobosite și a pasiunii domnului Ion Cristoiu, directorul revistei Historia, pentru studierea arhivelor referitoare la presa și politica interbelică, am avut posibilitatea de a citi un document extraordinar, copie după întâlnirea dintre Carol al II lea și unul dintre „mogulii” presei de atunci. Este un text de o inestimabilă valoare care ne ajută să înțelegem istoric relația dintre presă și putere.
Compromisul cu multele păcate omenești: avariția, iubirea de sine, necinstea și minciuna
Marii ziariști ai vremii, intelectuali sadea, iar unii dintre ei foști ofițeri care luptaseră pe front – Stelian Popescu / Universul, Pamfil Seicaru / Curentul, Constantin Mille / Adevărul, Grigore Gafencu / Timpul – își împărțiseră nu numai piața informației, dar și ideologiile, în funcție de propriile credințe și de interesele personale. Unii erau de dreapta (Universul), alții de stânga (Dimineața, Facla) și nu lipseau nici antimonarhiștii convinși, ca Alexandru Beldiman, cel care, în semn de dispreț față de rege, scria în articolele sale m.s. regele, în loc de M.S. Regele, așa cum cereau uzanțele.
Spre deosebire de Beldiman, celebrul Nae Ionescu, marele filozof, își punea întreaga reputație la bătaie în Cuvântul pentru a-i justifica Majestătii Sale și acțiunile și amantlâcurile sperând în acest fel să-i devină sfetnic de taină. De fapt, toți marii ziariști ai României interbelice, și nu numai din acea perioadă, au fost fascinați atât de măreția lor gazetărească, reală în unele cazuri, dar și de dorința de a influența politica, politicienii, regii și reginele, și de a rămâne în istorie ca făuritori ai ei.
O tânără monarhie constituțională, o elită politică foarte educată, dominată de mari personalități, de intelectuali autentici ca Iorga, Brătianu, Goga, Mihalache, Vulcănescu și altii, precum și o clasă de mijloc în plină ascensiune nu puteau genera decât o presă pe măsura, făcută însă prin compromisul cu multele păcate omenești: avaritia, iubirea de sine, necinstea, minciuna!
Continuarea în sergiutoader.substack.com
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
