Sigiliu „de onoare” pe cabinetul „îngerului copiilor” din Spitalul de Urgență Craiova

Data:

Spitalul de Urgență Craiova a dispus închiderea și sigilarea unei încăperi folosite de zeci de ani de unul dintre cei mai cunoscuți medici chirurgi pediatri din Craiova.

Măsura a fost luată fiindcă, deși el nu mai avea contract cu unitatea medicală de două luni, și-ar fi continuat „rutina” în spital, intrând chiar în sala de operații.

La sfârșitul săptămânii trecute, pe ușa încăperii folosite de celebrul chirurg pediatru prof. univ. dr. Corneliu Sabetay, care urmează să împlinească 80 de ani, a fost montat un grilaj metalic, pentru a-l împiedica să mai vină în spital.

Directorul SCJU Craiova susține că a primit sesizări că el folosea în continuare cabinetul și își exercita calitatea de medic pe care nu o mai avea de 2 luni în cadrul spitalului.

Citește și: Procurorul Horodniceanu nu va fi cercetat de Inspecția Judiciară în cazul dialogului cu polițiștii locali care l-au oprit în trafic

La 1 ianuarie 2024, Spitalul de Urgență Craiova a încheiat socotelile cu cinci medici

Dr. Eugen Georgescu, managerul SCJU Craiova, afirmă că a uzitat de prevederile art. 391, alin. 3 din Legea 95/2006, art. 391 și a decis să nu mai aprobe continuarea activității cadrelor medicale cu vârsta peste 70 de ani.

Consideră că, în ciuda întregii activități medicale demne de tot respectul, vârsta își poate spune cuvântul, mai ales în specialități precum chirurgia.

Așa că, de la 1 ianuarie 2024, unitatea spitalicească a încheiat socotelile cu cinci medici, între care și tatăl său, de asemenea reputat chirurg, Ion Georgescu, dar și cu cuplul prof. univ. dr. Paulina Ciurea și Tudorel Ciurea, acesta din urmă președinte al Colegiului Medicilor Dolj.

Citește și: Fost primar din Vâlcea trimis în judecată. Edilul este deja după gratii într-un alt dosar

În orice caz, decizia nu a fost fără ecou, unii dintre ei simțindu-se jigniți de hotărârea pe care niciun alt manager nu o mai luase până atunci.

„A fost o măsură unitară, am aplicat un articol din lege care spune că membri ai Academiei Medicale pot continua activitatea cu acordul conducerii spitalului. Este o posibilitate, nu este o obligativitate”, afirmă managerul Georgescu.

Continuarea în Știri Craiova!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: stiricraiova.ro)

spot_imgspot_img
Știri Craiova
Știri Craiova
StiriCraiova este un ziar online care oferă informații incisive din mediile de interes ale orașului și județului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related