TOȚI ȘTIAU – Episodul 2: Sora Gabrielei Firea a fost șefa unui serviciu care a făcut șapte anchete în „lagărele Ilfovului”

Data:

Nela Vica Andrieș (fostă Vrînceanu), sora ministrului Gabriela Firea, a lucrat efectiv, din aprilie și până în decembrie 2021, când a devenit chiar șefă de serviciu, la Direcția de Asistență Socială (DAS) a Primăriei Voluntari condusă de cumnatul ei, Florentin Pandele, primar de Voluntari. 

În această perioadă de nouă luni, colegii acesteia au făcut șapte controale într-unul dintre „lagărele” Cristinei Dumitra, parte dintre centrele pentru persoane dependente din Ilfov investigate acum de DIICOT.

Citește și Efectele podului peste Dunăre – Navrom Bac reduce tarifele pentru autoturisme

Nu știm ce rezultate au avut controalele, cert este că centrul a continuat să funcționeze, cu toate că în lunile imediat anterioare, în perioada februarie 2020 – martie 2021, deci într-un an și două luni, conform documentelor obținute de Centrul de Investigații Media (CIM) și Buletin de București (BdB), în acest centru au murit cel puțin 21 de oameni. 

Mai multe, în Buletin de București.

Sursă foto: Vlad Chirea, Libertatea

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Motivarea tribunalului de la Washington

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Tribunalul...

Sindicatele din penitenciare se alătură protestului declanșat de militarii rezerviști

Sindicatele din penitenciare se alătură protestului declanșat de militarii...

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA, pentru săvârşirea...

Savantul din România cu șanse la Nobel. Este fizician

Savantul din România cu mari șanse la câștigarea Premiului...