Ucraina și legea minorităților. „Nu românii sunt în vizor”

Data:

Noua lege a minorităților naționale din Ucraina, recent adoptată de parlamentul de la Kiev, a generat nemulțumiri și reacții în România, ultima fiind cea a președintelui Iohannis. Pe fond, legea nu restrânge drepturi existente, dar nici nu acordă altele noi. A fost însă dată în contextul războiului.

Președintele Klaus Iohannis, într-o discuție telefonică cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, i-a spus că ”noua lege a minorităților naționale a creat preocupare și nemulțumire la nivelul autorităților române”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Citește și: Judecătorul Daniel Grădinaru, ales preşedinte al CSM. Procurorul Daniel Horodniceanu, vicepreşedinte

„Președintele Zelenski a exprimat întreaga deschidere pentru identificarea de soluții, astfel încât comunitatea românească din Ucraina să beneficieze, în oglindă, de aceleași drepturi de care se bucură comunitatea ucraineană din România”, se arată în comunicatul citat.

Reacția președintelui vine în urma unor poziționări critice din partea unor politicieni, unii chiar din PNL, cum ar fi europarlamentarul Rareș Bogdan, care a declarat că legea e „nedreaptă și jignitoare”.

Continuarea, în Europa Liberă!


FOTO: Volodomir Zelenski Captură video: Volodomir Zelenski

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Liderii G7 susțin dreptul Israelului la autoapărare. Trump părăsește anticipat summitul

La summitul G7 din Alberta, liderii celor mai industrializate...

​Iranul a lansat un nou atac asupra Israelului. Explozii puternice la Tel Aviv și Ierusalim

Iranul a lansat marți dimineață un nou atac asupra...

Televiziunea de stat iraniană, atacată de Israel

Clădirea Radioului și Televiziunii de Stat Iraniene (IRIB) a...