Adaptarea la noile reguli de mediu în UE înseamnă costuri enorme pentru industria aeronautică

Data:

Expoziția Aviation Decarbonisation pe care a organizat-o europarlamentarul Marian Jean Marinescu în colaborare cu reprezentanți ai industriei și Clean Aviation Joint Undertaking și-a propus să  arate reprezentanţilor din Comisia Europeană și Parlamentul European, care lucrează la noile reguli, ce înseamnă în termeni practici pentru industrie adaptarea la noua paradigmă „green”.

Industria aviatică investește în cercetare, în noi tehnologii, iar legislatorii trebuie să croiască legislația ținând cont de aceste eforturi, pe de o parte, dar și de nevoia de mobilitate a cetățenilor.

„Trenul nu va înlocui niciodată avionul, cum spun unii dintre colegii mei.  Unii propun ca pe distanțe de 300, 400 sau chiar 1000 de kilometri să se călătorescă pe calea ferată, și nu pe calea aerului. Eu îi invit pe cei care pledează pentru asta să încerce.

Zborurile regionale nu sunt responsabile de mai mult de 10% din cantitatea totală de emisii. Dar liniile regionale sunt foarte importante pentru menținerea conectivității și mobilității în beneficiul cetățenilor, în cele din urmă” : eurodeputatul PPE, Marian Jean Marinescu.

Citește și: Doar mașini electrice din 2035. Decizia Parlamentului European

Pe perioada lucrului la dosarele Fit for 55, europarlamentarul român a pledat pentru menținerea țintelor de decarbonizare, dar nu pentru reducerea mobilității. Mobilitatea, inclusiv cea pe calea aerului, este un drept al cetățenilor pe care noi, legislatorii, trebuie să îl respectăm și apărăm.

spot_imgspot_img
Marga Bulugean
Marga Bulugean
Marga Bulugean este redactor-șef la cotidianul regional “Cuvântul Libertății” din Craiova. A fost redactor, șef de departament, redactor-șef adjunct. Am avut în directa responsabilitate domeniul “Social”, dar și instituțiile județene și locale implicate în domeniul sănătății. În prezent, este responsabilă de coordonarea redacției, de identificarea de noi subiecte, editarea știrilor, reportajelor și interviurilor, precum și de coordonarea studenților de la Jurnalism care fac practică și internship-uri la ziarul Cuvântul Libertății. A făcut parte timp de patru ani din redacția grupului de presă Curentul-Monitorul, unde a fost reporter și redactor, domeniul fiind tot domeniul “Social”. Are dublă licență, în inginerie și filologie la Universitatea din Craiova și un master în Managementul Instituțiilor Publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cum să te ferești de imaginile false create prin tehnologia deepfake

Cum să te ferești de imaginile false create prin...

Cum a fost construit sediul central al Băncii Naționale peste cel mai mare han din București

Cum a fost construit sediul central al Băncii Naționale...

Trei zile de Open Data Hachathon. Ce am descoperit căutând cheltuielile primăriilor

Trei zile de Open Data Hachathon. Hackathonul bunei guvernări...