Am vorbit cu artista Lelia Rus-Pîrvan, directoarea Muzeului de Artă Constanţa, despre cum reuşeşte un muzeu să rămână parte din inima oraşului sau, aşa cum spune ea, o componentă activă a identității urbane a acestuia, despre faptul că, pentru ea, arta înseamnă libertate totală, opusul etichetărilor şi al constrângerilor stilistice atât de prezente în societatea actuală, despre profilul vizitatorului Muzeului de Artă Constanţa şi despre Muzeul din Topalu, singurul muzeu de artă de o asemenea anvergură aflat în mediul rural, care deţine peste 220 de lucrări de pictură, sculptură şi grafică, semnate de unii dintre cei mai mari artişti români: Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petraşcu, Octav Băncilă, Corneliu Baba, Theodor Aman, Alexandru Ciucurencu, Theodor Pallady. Totodată, am discutat, în acest interviu, despre cum se caracterizează piaţa de artă din România, despre cum a apărut un tablou din patrimoniul Muzeului de Artă Constanţa într-un spectacol în regia lui Radu Afrim şi, nu în ultimul rând, despre definirea sa ca artistă, fluidă şi contemporană.
Ada CODĂU: Sunteţi directoarea Muzeului de Artă Constanţa de aproape şase ani. Ce a însemnat preluarea conducerii acestei instituţii de cultură de la regretata Doina Păuleanu, critic şi istoric de artă consacrat? Cât din activitatea dumneavoastră actuală duce mai departe, simbolic, moştenirea Doinei Păuleanu?
Lelia RUS-PÎRVAN: Preluarea conducerii Muzeului de Artă Constanța a însemnat asumarea unei duble responsabilități. Vorbim, pe de o parte, despre moștenirea primului director și fondator al acestui muzeu, Florica Cruceru, cea care a construit coloana vertebrală a patrimoniului prin achiziții orientate către arta interbelică și contemporană, iar pe de altă parte, vorbim despre continuitatea de aproape trei decenii asigurată de Doina Păuleanu, care a consolidat și a promovat cu rigurozitate această instituție. Activitatea mea actuală duce mai departe această moștenire prin promovarea valorilor fundamentale ale artei românești și extinderea colecțiilor cu nume mari ale plasticii contemporane, prin donații importante care s-au făcut în ultimii ani, prin continuarea muncii de valorificare a patrimoniului și prin expoziții de anvergură și lucrări monografice, așa cum sunt cataloagele noi ale muzeului și ale secțiilor sale. De asemenea, consider importantă adaptarea acestei moșteniri la cerințele actuale ale publicului, prin deschiderea spre comunitate, organizarea de ateliere educaționale, spații mai contemporane de expunere și un dialog viu cu noile generații.
Ada CODĂU: Cât este de important – în categoria muzeelor de profil din ţară – Muzeul de Artă Constanţa, dacă vorbim despre lucrările din patrimoniul său: tablouri semnate de Theodor Aman, Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Ştefan Luchian, Corneliu Baba?
Lelia RUS-PÎRVAN: În rețeaua muzeală de profil din România, Muzeul de Artă Constanța se situează incontestabil în topul primelor muzee de artă din țară. Patrimoniul său, probabil al doilea ca mărime după cel al Muzeului Național de Artă al României, este o veritabilă istorie ilustrată a artei românești, moderne și contemporane, iar deținerea unor nuclee excepționale de lucrări semnate de marii maeștri ai artei românești și mai ales una dintre cele mai importante colecții publice din țară dedicate luminii și spiritului Balcicului și al Dobrogei oferă muzeului un statut special în memoria vizitatorilor. Toată această moștenire nu este doar conservată, ci este pusă în valoare prin aducerea în prim-plan a colecțiilor din depozitul nostru și prin numeroase donații valoroase recente.
Muzeul de Artă, componentă activă a identității urbane a Constanţei
Ada CODĂU: Cum faceţi astfel încât Muzeul de Artă Constanţa să fie parte din inima oraşului atunci când ne referim la atmosfera culturală de aici, în contextul în care, în ultimii ani, asistăm la o aşa numită resuscitare a instituţiilor de cultură?
Lelia RUS-PÎRVAN:Pentru ca muzeul nostru să fie un organism viu și o componentă activă a identității urbane, strategia aplicată vizează deschiderea barierelor dintre muzeu și comunitate. Avem colaborări cu alte muzee, lansări de carte și concerte, parteneriate cu diverse instituții de învățământ superior și de cultură, iar aici aș aminti-o pe cea cu Teatrul de Stat Constanța. Povesteam, într-un interviu mai vechi, despre faptul că introducerea unei lucrări din expoziția de bază în cadrul unui spectacol regizat de Radu Afrim a însemnat mult pentru mine. Este vorba despre „Copii la masă”, a lui Ipolit Strâmbu. A fost punctul de pornire al discuției noastre, pentru că îi povesteam (n. r. lui Radu Afrim) că suntem în căutarea unui număr tot mai mare de vizitatori și că aveam o frustrare legată de faptul că, atunci când am preluat mandatul, nu aveam suficient de mulți vizitatori. Lumea nu cunoștea îndeajuns muzeul, în ciuda faptului că Doina Păuleanu a vorbit mereu foarte frumos de el. Dar în continuare nu erau suficient de mulți turiști și de constănțeni care să-l viziteze. Și, atunci, pentru că iubește foarte tare muzeul nostru, Radu Afrim s-a gândit că ar fi un lucru interesant să facă asta și l-am încurajat: a introdus în spectacolul „Teatrul Lúcido la malul infinitului” un Ipolit Strâmbu.
Între proiectele propuse pentru tinerii artiști pot aminti inițiativa „Redescoperim muzeul”, prin care studenții Facultății de Arte – Universitatea Ovidius din Constanţa lucrează în contact direct cu maeștrii, făcând reinterpretări după lucrările prezentate pe simeze. Mai pot aminti, aici, proiectul Bienalei de Pictură Constanța, care a fost demarat la inițiativa mea în anul 2021 și care aduce artiști contemporani din toată țara în dialog cu spațiul dobrogean, dar și strânsa legătură cu Universitatea Națională de Artă București, prin organizarea de expoziții, lansări de carte și diferite evenimente.
„Efectul principal al atelierelor noastre este acela că demitizează ideea conform căreia un muzeu de artă este un templu rece și inaccesibil”
Ada CODĂU: În ultimii ani, Muzeul de Artă Constanţa organizează o serie de ateliere dedicate atât adulţilor, cât şi copiilor: ateliere de creaţie plastică, de educaţie vizuală, de artă şi filosofie, de bijuterie contemporană, de tehnici de colaj. Ce rol au aceste ateliere? În ce mod apropie oamenii de Muzeul de Artă ca spaţiu definit de estetic?
Lelia RUS-PÎRVAN: Atelierele au rolul de a umaniza spațiul muzeal și sunt coordonate cu multă pasiune de colegii noștri mai tineri. Ele transformă vizitatorul dintr-un simplu observator pasiv într-un participant activ. Efectul principal este acela că demitizează ideea conform căreia un muzeu de artă este un templu rece și inaccesibil. Atelierele creează obișnuință estetică, dezvoltă alfabetizarea vizuală a copiilor și oferă adulților un spațiu de revelație estetică, bucurie și deconectare de la cotidian.
Ada CODĂU: Ce profil au cei care trec pragul Muzeului de Artă Constanţa în 2026? Cum i-aţi caracteriza?
Lelia RUS-PÎRVAN: În ultimii ani, profilul vizitatorului s-a diversificat semnificativ, dublându-se ca număr și întinerind simțitor. Tinerii și studenții sunt o categorie din ce în ce mai prezentă, atrasă de noile formate expoziționale de artă contemporană, de performance-uri și instalații. Există, totodată, și un public de tip familie, părinți și copii care aleg atelierele de weekend și văd muzeul ca pe un spațiu de educație alternativă. De asemenea, mai există și turistul cultural, familiarizat deja cu fenomenul, acea persoană avizată care caută în mod special anumiți autori sau lucrări. Inclusiv pelerinajul estetic pe care îl face acest tip de turist spre Muzeul din Topalu sau spre Muzeul „Ion Jalea” (n. r. secţii ale Muzeului de Artă Constanţa) este un semn al acestei aprofundări artistice. Acest tip de public este receptiv la povestea din spatele colecțiilor și pentru el am creat un sistem de QR atât în limba română, cât și engleză și turcă – partea de limbă turcă fiind în parteneriat cu Institutul Yunus Emre -, prin care lucrările sunt puse în context istoric și artistic. În curând vom avea și un audio ghid printr-un proiect finanțat de Institutul Național al Patrimoniului. Așa că vizitatorii sunt invitați să ne descopere și în această formulă.
„Muzeul din Topalu este o comoară unică în Europa, fiind singurul muzeu de artă de o asemenea anvergură aflat în mediul rural”
Ada CODĂU: Una dintre secţiile Muzeului de Artă Constanţa este Muzeul Dinu şi Sevasta Vintilă, un muzeu comunal extrem de valoros, cu statură naţională, care deţine peste 220 de lucrări de pictură, sculptură şi grafică, semnate de unii dintre cei mai mari artişti români: Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petraşcu, Octav Băncilă, Corneliu Baba, Theodor Aman, Alexandru Ciucurencu, Theodor Pallady. Cât este de cunoscut acest muzeu la nivel judeţean şi naţional? În medie, câţi oameni îl vizitează anual?
Lelia RUS-PÎRVAN: Muzeul din Topalu este o comoară unică în Europa, fiind singurul muzeu de artă de o asemenea anvergură aflat în mediul rural. Colecția sa, formată din 228 de lucrări de pictură, sculptură și grafică – aici trebuie menționat faptul că lucrările de grafică nu sunt expuse cu caracter permanent, din motive legate de conservarea lor -, sunt semnate de mari maeștri români. Acesta are o mare notorietate în rândul specialiștilor, iar popularitatea sa se află într-o expansiune la nivel național, amplificată și de expoziția „Muzeul secret”, realizată în colaborare cu Art Safari, la București, la Palatul Cesianu-Racoviţă, în anul 2024. Numărul de vizitatori înregistrează o creștere constantă, cu vizitatori care sunt de regulă cunoscători, turiști de pe traseele Dunării și Dobrogei sau, mai rar, grupuri școlare.
Prin programul „Redescoperind patrimoniul artistic local”, o lucrare din Muzeul „Dinu și Sevasta Vintilă” de la Topalu este prezentată lunar publicului nostru din mediul virtual și prin aceasta sperăm să trezim și mai mult interesul vizitatorilor care ajung încă destul de greu acolo. La expoziţia „Muzeul secret” pe care am menţionat-o anterior am făcut unul dintre primele tururi ghidate și a fost foarte emoționant să descopăr că printre cei care veniseră la primul tur erau niște doamne din Constanța, care știau muzeul nostru de la Topalu și au venit mai mult ca să ne susțină și să se mândrească cu ce avem noi acolo. Restul, cei din București, nu aveau habar de el. Au fost foarte surprinși să descopere lucrări de o asemenea anvergură undeva într-un loc aproape uitat de lume.
„Îmi place enorm această libertate totală pe care arta mi-o oferă și fug de tot ceea ce înseamnă etichetări și constrângeri stilistice de care cred că avem parte oricum în sfera socială”
Ada CODĂU: Aţi terminat secţia de sculptură a Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanţa şi tot secţia de sculptură a Facultăţii de Arte Plastice din cadrul Universităţii din Bucureşti, dar în prezent nu creaţi doar sculptură. Cum vă definiţi ca artist, care sunt zonele de creaţie în care vă simţiţi cel mai bine?
Lelia RUS-PÎRVAN: Ca absolventă de sculptură atât la Colegiul „Regina Maria”, cât și la UNArte București, consider că formarea mea orientată spre tridimensional îmi oferă o înțelegere mai profundă a spațiului, a maselor și structurilor. Ca artist, definirea mea cred că poate fi abordată ca una fluidă și contemporană. Zonele de confort artistic au depășit de mult timp sculptura clasică, extinzându-se spre obiect, instalație, desen, colaj și, în general, materiale neconvenționale. Îmi place enorm această libertate totală pe care arta mi-o oferă și fug de tot ceea ce înseamnă etichetări și constrângeri stilistice de care cred că avem parte oricum în sfera socială. Dacă un teritoriu îmi oferă libertate totală, abia atunci mi se pare interesant să-l revendic. Trecerea de la formă la spațiu este mediată în practica mea de atenția pe care o acord simbolului. Deseori este cel al feminității, chiar dacă disimulată, pentru că arta mea se suprapune cu mine și memoria materialului.
Ada CODĂU: Care sunt sursele din inspiraţie din activitatea dumneavoastră artistică?
Lelia RUS-PÎRVAN: Inspirația vine din joncțiunea dintre starea de căutare interioară și tipografia afectivă a spațiului, a unei lumini specifice pe care o caut mereu. Toate lucrările mele sunt strict personale, aproape niște autoportrete marcate de trecerea timpului lăsată pe suprafețe. Relația dintre plin și gol, preluată probabil din sculptură, dar și dialogul continuu cu maeștrii pe care îi redescopăr zilnic din postura de curator și director de muzeu.
„Piața de artă românească e o piață în consolidare, dar încă polarizată și atipică”
Ada CODĂU: Ce rol joacă arta în viaţa dumneavoastră, dincolo de planul strict profesional?
Lelia RUS-PÎRVAN: A fi artist nu e o profesie care se oprește la încheierea programului managerial, ci un mod existențial de raportare la lume. Este un filtru prin care procesezi experiențele de viață. Este forma supremă de libertate interioară și spațiul de echilibru dintre solicitanta muncă administrativă și viața personală.
Ada CODĂU: Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, cei mai importanţi pictori ai momentului?
Lelia RUS-PÎRVAN: O privire avizată asupra scenei artistice identifică uşor polii de influență actuali, dar arta contemporană are în centrul ei – mai nou – artiști care folosesc medii foarte diferite și noi, fără ca acest lucru să însemne că pictura și-a pierdut importanța. Eu personal sunt atrasă de artiști versatili, care mixează în pictura lor și alte tehnici, așa cum este, de exemplu, Anselm Kiefer. L-am descoperit la Muzeul Guggenheim din Bilbao. Are niște lucrări de foarte mari dimensiuni și folosește tot felul de materiale neconvenționale, de exemplu, praful flori, frunze uscate sau structuri, cârpe, haine și creează o stare onirică, să spunem, te duce într-o zonă în care nimic nu e real și totuși totul e foarte palpabil. E ca un soi de memorie a spațiului și a timpului și, cumva, a sufletului. E foarte interesant. De exemplu, are câmpuri de floarea soarelui, care sunt ca niște soldați căzuți. E cea mai tristă floarea soarelui pe care ne-o putem imagina, într-o opoziție totală cu cea a lui Van Gogh și cu tot ce știm noi vizavi de floarea soarelui ca simbol al puterii, al forței, al naturii și al culorii galben, atât de vitală. Pânzele lui sunt extrem de emoționante și vorbesc despre umanitate la un nivel atât de profund încât te marchează. Cred că mixul acesta de materiale care vin din realitatea imediată dau putere pânzelor lui.
Dar vorbim, bineînţeles, și despre românul Adrian Ghenie, care rămâne un vârf incontestabil de cotă, redefinind pictura figurativă la nivel global.
Ada CODĂU: Credeţi că există o piaţă autentică de artă în România? Cum aţi defini-o?
Lelia RUS-PÎRVAN: Piața de artă românească e o piață în consolidare, dar încă polarizată și atipică, însă se remarcă o dinamizare vizibilă prin casele de licitație principale și prin câteva galerii, care au reușit să treacă granițele țării. A apărut și un segment de tineri colecționari, care cumpără artă contemporană. Îi lipsește, încă, un lanț puternic de mecenat privat și o prezență mai solidă a clasei de mijloc ca un cumpărător constant de artă, piața fiind adesea dominată de achiziții speculative sau de colecționarii tradiționali de artă.
Ada CODĂU: Cât spaţiu alocăm artei în vieţile noastre? Cum credeţi că se raportează constănţenii, românii la artă?
Lelia RUS-PÎRVAN: Cred că orașul nostru a depășit faza în care era văzut doar ca o destinație sezonieră. Constănțenii alocă tot mai mult timp consumului cultural în afara sezonului estival, manifestând o dorință reală de evenimente, expoziții și activități culturale în general. Asistăm la o redescoperire treptată a muzeului ca spațiu de relaxare prin cunoaștere și, deși educația estetică necesită un efort pe termen lung, cred că românii încep ușor-ușor să vadă arta nu ca pe un lux inaccesibil, ci ca pe o resursă esențială de identitate și echilibru emoțional.
(Foto deschidere: Lelia Rus-Pîrvan alături de creaţiile sale, expuse la Baia turcească din Iaşi – arhiva personală Lelia Rus-Pîrvan)
