Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit, în cauza Lin II, că hotărârile definitive prin care instanțele românești au constatat prescripția răspunderii penale în dosare de fraudare a fondurilor europene nu pot fi repuse în discuție, însă acest lucru nu este valabil pentru cauzele aflate încă pe rolul instanțelor sau care fac obiectul unui recurs în casație. Hotărârile ce pot fi atacate cu recurs în casație nu sunt considerate definitive.
CJUE a mai precizat că orice fraudă care depășește 50.000 de euro trebuie considerată automat „gravă”, indiferent de prejudiciul efectiv adus bugetului european. Decizia vine ca o continuare a Hotărârii Lin și reamintește riscul sistemic de impunitate generat de decizia ÎCCJ din 2022. Instanța supremă a reacționat printr-un comunicat în care își asumă respectarea jurisprudenței europene.
CJUE s-a pronunțat în așa numita cauză Lin II și a stabilit că dosarele care privesc fraudarea fondurilor europene rămân prescrise în cazul deciziilor definitive și că prescrispția dictată de instanța supremă nu se aplică cauzelor aflate încă pe rolul instanțelor.
„Curtea precizează că, având în vedere importanța pe care o are principiul autorității de lucru judecat în dreptul Uniunii, acest drept nu impune repunerea în discuție a hotărârilor care au dobândit autoritate de lucru judecat și care au constatat, în aplicarea deciziei din anul 2022 a ÎCCJ, prescripția răspunderii penale pentru fraude grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii. Cu toate acestea, o hotărâre care face obiectul unui recurs în casație nu poate, în principiu, să fie considerată o hotărâre care a dobândit autoritate de lucru judecat”, se arată în decizia CJUE.
Continuarea unei alte hotărâri ignorate de România
Instanța europeană a mai stabilit că, „în hotărârea sa de astăzi, care constituie continuarea Hotărârii Lin, Curtea precizează, în primul rând, noțiunea de fraudă „gravă” care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii. Astfel, ea statuează că, atunci când nicio dispoziție națională nu stabilește pragul de la care o fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii trebuie considerată „gravă”, frauda trebuie calificată în mod automat drept „gravă”, în sensul Convenției PIF9, din momentul în care valoarea sa totală este mai mare de 50.000 de euro, independent de aspectul dacă prejudiciul suferit efectiv de bugetul Uniunii este inferior sau nu acestui prag”.
CJUE mai amintește că decizia din 2022 a instanței supreme „genera un risc sistemic de impunitate pentru fraudele grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii. Așadar, nu poate fi identificată nicio incertitudine în materie, instanțele române fiind obligate să considere, în conformitate cu Hotărârea Lin, că un asemenea risc este stabilit”, se mai arată în decizia CJUE.
Consecvența ÎCCJ
În replică, Înalta Curte de Casașie și Justiție (ÎCCJ) a emis un comunicat potrivit căruia „fidelitatea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu aparține unei anumite soluții jurisprudențiale și nici unui rezultat punctual al unei cauze, ci valorilor fundamentale ale statului de drept”.
În plus, instanța condusă de Lia Savonea promite să fie consecventă cu decizia luată în ceea ce privește prescripția dosarelor penale. „Într-o Europă a dreptului, loialitatea unei instanțe supreme nu se măsoară prin fidelitatea față de o anumită soluție, ci prin consecvența cu care aplică principiile comune care fundamentează ordinea juridică europeană. Aceste principii presupun respectul pentru jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru standardele Convenției Europene a Drepturilor Omului și pentru valorile constituționale naționale, interpretate într-un dialog judiciar permanent și în spiritul protecției efective a drepturilor fundamentale”, precizează ÎCCJ.
Hotărârea integrală a CJUE poate fi accesată aici.
