România ocupă locul 2 în UE la mortalitate infantilă

Data:

Locul 2 în UE la mortalitate infantilă este ocupat de România. Înaintea noastră, în clasament se află doar Bulgaria.

Organizația Salvați Copiii lansează campania „Camera cea mai mică”, făcând referire la cei 0,2 metri pătrați în care inima unui prematur continuă să bată.

Pe ultima sută de metri, camera cea mai mică poate fi pusă la dispoziția spitalelor, pentru a salva copiii născuți prematur sau cu patologii complexe.

Citește și: Curtea de Apel București a admis solicitarea IICCMER în dosarul privind victimele-copii din căminul-spital de la Siret

Locul 2 în UE la mortalitate infantilă este ocupat de România

Cu o rată a mortalității infantile care ne situează pe podiumul negativ al UE, disputând primul loc cu Bulgaria, România are un deficit cronic de medici neonatologi, respectiv 40%.

Vechimea medie exprimată în ani pentru echipamentele aferente specializării neonatologie este de 8 ani, în condițiile în care aparatura medicală de ultimă generație face o diferență crucială în ceea ce privește salvarea nou-născuților cu prematuritate extremă sau cu patologii medicale grave.

Salvați Copiii România a lansat campania „Camera cea mai mică” – un spațiu de doar 0,2 metri pătrați, dimensiunea unui incubator, care poate face diferența între viață și moarte pentru acești copii.

Camera cea mai mică poate fi pusă la dispoziția spitalelor care au nevoie de ea, prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către Organizația Salvați Copiii.

Citește și: PRESShub și Freedom House România contribuie la dezvoltarea Inteligenței Artificiale

Dotarea cu aparatură de ultimă generație este o prioritate

Adriana Dan, Șef secție Neonatologie Spitalul Universitar de Urgență București, a explicat urgența dotării cu aparatură medicală de ultimă generație a secțiilor de neonatologie și maternităților:

Puțină lume știe că cel mai mare risc de deces din viața unui copil este în perioada neonatală.

Aproximativ 50% din toate decesele copiilor au loc în primele 28 de zile de viață, iar reducerea spectaculoasă a numărului de decese la vârsta 0-1 an în ultimii 30 de ani nu este proporțională pentru toate subcategoriile de vârstă: mortalitatea neonatală a scăzut mult mai puțin comparativ cu celelalte etape de vârstă.

Cu tot ceea ce s-a obținut înregistrăm încă indicatori de mortalitate infantilă dubli față de media UE, cauza principală (în mai mult de o treime din cazuri) fiind prematuritatea.

Echipamentele medicale necesare în secțiile de terapie intensivă neonatală trebuie să fie foarte performante și upgradate periodic pentru a fi responsive la nevoile unor bebeluși de 24-25 de săptămâni de gestație și 500 de grame”.

Citește și: Denunț penal pentru moartea a 400 de copii în căminul-spital din Plătărești

Județul Sălaj are cea mai ridicată rată a mortalității infantile

Potrivit datelor finale ale Institutului Național de Statistică (INS), în anul 2022, rata mortalității infantile conservă discrepanțele majore dintre județele țării.

Top județe cu rata mortalității infantile ridicată:

  1. Sălaj – 10,5 la mia de copii născuți vii;
  2. Mehedinți – 8,8 la mie;
  3. Brăila – 8,3 la mie;
  4. Hunedoara – 8,3 la mie;
  5. Mureș – 7,8 la mie;
  6. Suceava – 7,8 la mia de copii născuți vii.

Unde se înregistrează cea mai mică rată a mortalității infantile:

  1. Municipiul București – 2,5 la mia de copii născuți vii;
  2. Ilfov – 3,3 la mie;
  3. Alba – 3,6 la mie;
  4. Ialomița – 3,9 la mie;
  5. Cluj – 4,5 la mie;
  6. Tulcea – 4,7 la mie.

Organizația Salvați Copiii a investit peste 11 milioane de euro

Din anul 2010 și până în prezent, Organizația Salvați Copiii a dotat 126 de unități medicale (secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secții de pediatrie și Obstetrică-Ginecologie) din toate județele țării, cu peste 1.770 de echipamente vitale, investind peste 11 milioane de euro.

Doar în 2023, Salvați Copiii a dotat peste 55 de unități medicale cu echipamente performante, asigurând supraviețuirea și tratamentul adecvat pentru cel puțin 60.000 de copii.

„Am făcut muncă de pionierat în domeniu și, după 14 ani, programul a devenit unul amplu, atât în comunitățile vulnerabile, cât și în ceea ce privește întărirea capacității spitalelor în salvarea și îngrijirea nou-născuților.

Avem în medici cei mai buni parteneri și astfel reușim să sprijinim concret sistemul medical cu ceea ce este necesar, dar eforturile trebuie consolidate cu politici de sănătate coerente și care să corecteze disparitățile”, a spus Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Organizația Salvați Copiii.

Citește și: Românca închisă în China se stinge în indiferența autorităților române. „Cum să rămâi indiferent știind că i-au căzut dinții din gură din pricina inaniției?”

România ocupă locul 2 în UE la mortalitate infantilă. Și crește rata mortalității infantile

Rata mortalității infantile urcă din nou, la 5,7 la mia de copii născuți vii, față de 5,2 anul anterior, cu un vârf în județul Sălaj – 10,5 la mia de copii născuți vii – și un minim pentru municipiul București – 2,5 la mie, ceea ce consacră disparitățile uriașe care există în țară.

Este de remarcat că creșterea mortalității infantile vine pe fondul unei prăbușiri a natalității: astfel, avem un număr de 178.233 de nou-născuți, față de 193.191 – în 2021, respectiv 206.826  – în 2020.

Potrivit datelor centralizate la nivelul Uniunii Europene pentru anul 2021, România se află pe locul 2 în UE la capitolul mortalitate infantilă, arată o statistică Eurostat.

Astfel, în 2021 Bulgaria a avut o rată a mortalităţii infantile de 5,6 la mia de copii născuţi vii, urmată de România, cu o rată de 5,2 la mie şi Slovacia, unde rata mortalităţii infantile a fost de 4,9 la mia de copii născuţi vii.

La polul opus, cea mai mică rată a mortalității infantile este înregistrată în Suedia, Finlanda şi Slovenia cu 1,8 la mia de copii născuţi vii.

Spitalele pentru care 3,5% se poate transforma în echipamente performante:

  1. București – Maternitatea Spitalului Clinic “Nicolae Malaxa”;
  2. Spitalul Clinic CF2 București;
  3. București – Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului – Maternitatea Polizu;
  4. Călărași- Spitalul Municipal Oltenița;
  5. Galați – Spitalul Orășenesc Tg. Bujor;
  6. Hunedoara – Spitalul Județean Deva;
  7. Ilfov – Spitalul Județean de Urgență Ilfov;
  8. Iași – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă” Iași;
  9. Neamț- Spitalul Orășenesc Târgu Neamț;
  10. Vâlcea – Spitalul Orășenesc Horezu.

Citește și: Nu sunt prea clare valorile pe care să le avem în comun în legătură cu consumul de energie 

Toți cei care doresc să se implice pot trimite formularul de redirecţionare a 3,5% din impozitul pe venit către administrația financiară de care aparțin cu domiciliul, termen limită – 25 mai 2024.

Formularul precompletat cu datele organizației poate fi descărcat sau completat online, direct pe site-ul Salvați Copiii, AICI: www.salvaticopiii.ro/redirectioneaza.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

[td_block_11 custom_title="Related Article" limit="1" post_ids="328426"]
spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

4 cauze pentru arsuri la stomac

Suferi de arsuri la stomac? Iată 4 potențiale cauze!

Sportul și efectele sale asupra sănătății creierului. Ce spun studiile | Info Sud-Est

Sportul și efectele sale asupra sănătății creierului. Ce spun...

Medicamentele pentru slăbit nu mai sunt un mit. „Efectele adverse sunt întotdeauna un risc asumat”

Medicamentele pentru slăbit au devenit o realitate. Dincolo de...

Numărul alarmant de cancere rare în rândul tinerilor ar putea avea legătură cu COVID-19 | Aktual24

Numărul alarmant de cancere rare în rândul tinerilor ar...