Sucul natural de fructe îngrașă copiii și adulții, potrivit unor studii

Data:

Sucul natural de fructe îngrașă copiii și adulții. Consumul unui pahar sau mai mult în fiecare zi este asociat cu creşterea în greutate, potrivit unei noi analize care a evaluat 42 de studii anterioare.

O cercetare, publicată marţi în revista JAMA Pediatrics, a constatat o asociere pozitivă între consumul de suc natural de fructe 100% şi Indicele de Masă Corporală (IMC) – un calcul care ia în considerare greutatea şi înălţimea – în rândul copiilor.

De asemenea, s-a constatat o asociere între consumul zilnic de suc de fructe 100% şi creşterea în greutate în rândul adulţilor.

Sucul de fructe 100% natural a fost definit ca fiind sucuri de fructe fără adaos de zahăr.

Sucul natural de fructe îngrașă copiii și adulții

Creşterile au fost mici – în rândul copiilor, de exemplu, fiecare porţie suplimentară pe zi a fost asociată cu un IMC mai mare cu 0,03. Dar a variat în funcţie de vârstă, creşterile IMC fiind aparent mai mari în cazul copiilor mai mici.

„Analiza sugerează că în cazul copiilor mai mici”, cei cu vârsta sub 11 ani, „aceştia au prezentat o creştere mai mare a IMC pentru fiecare porţie suplimentară de 236,59 ml pe zi, de suc de fructe 100%, decât copiii mai mari”, notează autorii studiului.

Citește și Peste 100 de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Asta nu înseamnă că ar trebui să renunţăm complet la sucuri, studiul sugerând să fim mai atenţi la cât de mult suc 100% natural consumăm.

„Constatările vin în sprijinul îndrumărilor de sănătate publică de a limita consumul de suc de fructe 100% pentru a preveni supraponderabilitatea şi obezitatea”, scriu autorii.

De asemenea, ridică întrebarea: Dacă fructele sunt bune şi sunt recomandate ca parte a unei diete sănătoase, de ce sucul de fructe 100% poate duce la creşterea în greutate?

Autorii indică drept un factor posibil „caloriile lichide”.

„Un mecanism potenţial care leagă sucul de fructe 100% de creşterea în greutate este consumul de calorii lichide, care s-a dovedit a avea ca rezultat o creştere mai mare în greutate în comparaţie cu ingerarea caloriilor solide”, notează aceştia.

Citește și Încă un succes ucrainean în Marea Neagră: corvetă scufundată în Crimeea (Aktual24)

Care sunt cele mai periculoase efecte

Sucul conţine „puţine sau deloc fibre în comparaţie cu fructele întregi, ceea ce duce la o saţietate scăzută”, adaugă ei, ceea ce înseamnă că sucul nu va face să ne simţim la fel de sătui ca în cazul consumului de fructe.

Autorii notează, de asemenea, că descoperirile studiului sunt în concordanţă cu recomandările Academiei Americane de Pediatrie (AAP), potrivit cărora copiii mai mici de 6 ani ar trebui să consume „mai puţin de un pahar de suc de fructe pe zi”, un pahar tipic fiind o porţie de aprape 240 de mililitri.

AAP şi Centrele americane pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) recomandă, de asemenea, ca în cazul copiilor cu vârsta mai mică de 1 an să se evite în totalitate sucurile, titrează Ziarul de Iași.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Sursa foto – Beko.ro

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Motivarea tribunalului de la Washington

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Tribunalul...

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA, pentru săvârşirea...

Patronii stației GPL au depus plângere penală împotriva a trei comandanți ai pompierilor | Aktual24

Patronii stației GPL au depus plângere penală împotriva a...