Niciun om rațional nu-și dărâmă casa dacă nu are materiale și oameni ca să-și facă alta. Doar politicienii își dărâmă (adesea) casa iar apoi se vaită că de două luni dorm în magazie.
Acum parlamentul e în vacanță iar criza politică a intrat în prelungiri. Potrivit lui Kelemen Hunor, ,,parlamentul și guvernul sunt varză” dar la sfârșitul lunii ar putea avea și ciolanul: ,,o coaliție PSD-PNL-UDMR”. Hopa! Dr. Hunoris Causa! Păi, asta este exact dorința lui Grindeanu: fără Bolojan și fără obrăznicăturile din USR. Ca să rămânem noi între noi că ne știm demult, am împărțit și bune și rele și funcții și avere. Totuși să-i dăm cezarului ce-i al cezarului: meritul crizei îi revine în primul rând lui Nicușor, apoi lui Grindeanu și abia pe urmă lui Simion. Dar Simion era în opoziție, nu avea protocol semnat cu Bolojan (ca Grindeanu) și nici obligația (ca Nicușor) de a veghea la buna funcționare a guvernului – și nu la mofturile PSD. Asta era prioritatea României? Dărâmarea guvernului? Degeaba se pretinde președintele acum ,,un om rațional” aruncând responsabilitatea asupra partidelor pe care le-a antagonizat: ,,nu le cer decât 233 de oameni care să voteze guvernul”. Păi, n-au. Și care guvern? Grindeanu îl demonizează zilnic pe Bolojan dar îi cere ,,să vină acum și să semneze acordul cu condiția să fim primii la rotativă”. Dar cine mai are încredere în Grindeanu? Nici măcar Simion care acum vrea anticipate și suspendarea președintelui.
Continuarea, în Revista22.ro
Citește și: Ce a câștigat România la summitul NATO de la Ankara



