Cum se face un flagrant. Un specialist DNA explică paşii

Data:

Cum se face un flagrant. Organizarea acțiunii nu seamănă cu un desant al unei forţe speciale, cât mai mult cu chiţibuşăreala unor contabili.

Un fost angajat al DNA Iaşi a acceptat, sub protecţia anonimatului, să prezinte procedurile urmate de anchetatori în organizarea unui flagrant.

Nu există reguli fixe, ci doar etape reflectate în prevederile Codului de Procedură Penală, combinate cu inspiraţia anchetatorilor. Un joc de-a şoarele şi pisica, în care orice greşeală comisă va putea fi ulterior speculată de avocaţi.

Pregătirea unui flagrant începe cu un denunţ pentru, de exemplu, pretinderea unei mite. Denunţătorul capătă calitatea de martor, de obicei cu identitate reală.

Suspectul, niciuna. Cercetările sunt începute „in rem”, cu privire la faptă, nu „in personam”, chiar dacă identitatea celui care a pretins mita este, evident, cunoscută. Explicaţia este simplă. Dacă urmărirea penală s-ar face „in personam”, ar însemna ca persoana vizată să aibă calitatea de suspect.

Or, acest fapt trebuie comunicat. „Evident, nu poţi spune cuiva că e suspect de pretinderea unei mite. Mergi «in rem» până în momentul flagrantului, când poţi să-i prezinţi şi ordonanţa procurorului privind calitatea lui de suspect”, a explicat fostul agent.

Citește și: Uimirile, indignările și „reformele” premierului Marcel Ciolacu

Denunţul nu reprezintă neapărat o răzbunare, ci o asigurare. Dacă Y nu reclamă faptul că X i-a cerut şpagă, ar putea fi la rându-i acuzat de dare de mită, pedepsită tot cu închisoarea pe un termen cuprins între 2 şi 7 ani, ca şi luarea de mită. Este unul dintre elementele neclare apărute până acum în ancheta vizându-l pe preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, arestat pentru luare de mită. Denunţătorul, omul de afaceri Emil Savin, a declarat public că nu l-a denunţat pe Buzatu, ci doar pe expertul Radu Judele. Dacă într-adevăr nu există niciun denunţ pe numele lui Buzatu făcut de Savin, omul de afaceri poate fi acuzat de dare de mită.

Nu se mai folosesc bani marcaţi cu MITĂ

Odată cu ordonanţa de desemnare a mituitorului drept colaborator, se stabileşte şi scenariul viitoarei acţiuni. Martorul este instruit cu privire la ce are de spus şi când, este „îmbrăcat” cu aparatura de înregistrare necesară şi învăţat să o folosească fără a stârni suspiciuni.

Banii ce vor fi folosiţi ca momeală sunt fie aduşi chiar de martor, fie scoşi de DNA din bancă, din contul special destinat unor astfel de operaţiuni.

Metoda clasică a marcării banilor cu cerneală vizibilă doar în radiaţie ultravioletă, cu inscripţia „mită”, nu se mai foloseşte. Nici nu ar fi practică, pentru că ar presupune ca şpăgarul să pună direct mâna pe bani. (…)”, a explicat agentul.

Continuare în Ziarul de Iași!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Liceeni din Olanda voluntari în Bihor. Au ajutat bolnavi, orfani și oameni sărmani | Bihoreanul

Liceeni din Olanda voluntari în Bihor. Elevii olandezi au...

Un adolescent din Brăila, tăiat cu o macetă | De Brăila

Un adolescent din Brăila, tăiat cu o macetă. Tânărul...