Om „rațional”, convins că dreptatea e de partea lui și că duce România pe calea cea bună, președintele a depus armele în fața crizei politice și a Sistemului al cărui șef se crede.
Tot ce se întâmplă de doi ani, cu un vârf în ultimele luni, a pavat calea spre acest abandon. Traversăm o perioadă de gravitate maximă, în care șeful statului a achiesat la dărâmarea guvernului de către alianța PSD-AUR, s-a implicat în scindarea PNL, a făcut pe față jocurile PSD și asistă tăcut (neputincios?) la asaltul justiției, devenită brațul înarmat al Sistemului, asupra unul partid politic, aruncând în aer orice pretenție de stat de drept. Și nu e vorba doar de judecătorii controlați de Lia Savonea, ci și de procurorii-șefi numiți chiar de el.
Mai rău, după ce nu i-a ieșit niciunul dintre scenariile moșmondite cu PSD și puciștii din PNL, Nicușor Dan a șters cu buretele singura linie roșie pe care o impusese la formarea guvernului: o majoritate prooccidentală, adică fără voturi de la extremiști.
„În situația în care suntem, după două luni, pentru guvern eu nu cer prea multe. Eu cer să existe 233 de oameni de care să fie siguri că vor vota. Eu nu cer niciun acord, nicio condiție, doar să fie 233 de oameni”, a spus șeful statului, într-o conferință de presă ținută după întâlnirea cu ambasadorii țărilor UE.
Este una dintre cele mai importante abdicări, care se adaugă palmaresului nereușitelor acestui prim an de mandat. Dar așa se întâmplă când prostul caracter bate rațiunea: îți pierzi busola morală pe culoarele Sistemului al cărui șef te proclami, dar a cărui unealtă ai ajuns, de fapt.
Continuarea, în Revista22.ro
