Botoșani: pacientă decedată în timpul externării

Data:

Botoșani: pacientă decedată în timpul externării. O pacientă internată la Secţia de Psihiatrie a murit în braţele medicilor, chiar când urma să fie externată. Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de luni, când pacienta de 65 de ani era pregătită pentru externare. Aceasta fusese adusă cu ambulanţa cu câteva ore mai devreme, în urma unui episod depresiv.

Medicii au stabilizat-o şi a fost solicitată o ambulanţă privată, care să o transporte înapoi la domiciliu. În timp ce se făceau actele de externare, femeia a fost urcată în ambulanţă, iar după câteva minute medicul a observat că aceasta nu mai respira. A fost apelat imediat 112 şi la faţa locului a fost solicitată intervenţia unui echipaj medical de la Ambulanţă. La faţa locului a ajuns iniţial un echipaj cu asistent, ulterior fiind direcţionat şi echipajul SMURD cu medic.

Citește și Cum au dispărut documentele fostei Securități de la Iași – SRI a dat vina pe un general de contraspionaj

„Pacienta a fost preluată în curs de resuscitare, de la un echipaj cu asistent al Serviciului de Ambulanţă. A fost intubată, ventilată mecanic, continuate manevrele de resuscitare, cu adrenalină la 3-5 minute şi masaj cardiac extern. După aproximativ 30 de minute, ritmul a rămas asistolă şi s-a declarat decesul”, a precizat medicul Ramona Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD. Potrivit conducerii unităţii sanitare, pacienta era cunoscută cu o serie de afecţiuni grave, astfel că nu există suspiciuni în privinţa decesului acesteia. „Pacienta suferea de o serie de afecţiuni grave. Prezenta sechele AVC, hipertensiune, gonartroză, diabet insulino-dependent.

A fost adusă la Psihiatrie pentru un episod de depresie, care a fost tratat de specialiti. Ulterior urma să fie externată, dar a suferit un stop cardiorespirator”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, managerul SJU Mavromati. Cazul a ajuns şi în atenţia poliţiei, care a primit o informare de la Spitalul Judeţean. Oamenii legii au discutat cu membrii familiei, care au spus că nu au suspiciuni cu privire la deces, titrează Monitorul de Botoșani.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related