Primarul Chirica pregătește un controversat schimb de terenuri | Reporter de Iași

Data:

spot_img

Primarul Chirica pregătește un controversat schimb de terenuri, în favoarea unor oameni de afaceri, acesta fiind pregătit să dea o mină de aur” pe un spațiu verde.

Un schimb trăsnet de terenuri se pregătește zilele acestea în Primăria Iași.

Două SRL-uri axate pe dezvoltare imobiliară vor să dea 9.836 mp lângă Gara Nicolina, suprafață pentru care Primăria oferă 7.377 mp în Moara de Vânt, parcelă amplasată excepțional între Complexul Sportiv de la Ciric și viitorul Spital Regional de Urgență (SRU).

Un ultim tun imobiliar: o mină de aur pe iarbă cosită

Echivalența valorică a fost fixată la 1.475.400 euro, evaluatorul stabilind că terenul de la Gară face 150 euro/mp, iar cel din Moara de Vânt 200 euro/mp.

Citește și Dator la Fisc cu 55 milioane de euro, primarul Negoiță a suspendat executarea silită cu ajutorul instanței

Tunul imobiliar: firmele Imperia Divizia Construcții (Paul Avătăji și Constantin Gavrilă, asociați) și Mercur Mary (Bogdan Motoc și Daniel Florescu asociați) oferă Primăriei un teren mort din punct de vedere imobiliar, având destinația de spațiu verde, parc.

Iar municipalitate a propus la schimb un teren-mină de aur, poziționat extraordinar lângă Spital Regional de Urgență (SRU) care va însemna, practic, un nou oraș în oraș.

Cel mai important detaliu: când au cumpărat, în 2021, patronii Imperia și Mercur Mary au cunoscut regimul tehnic stabilit prin PUG al parcelei de la Gară. 

Se pregătește un proiect de hotărâre de Consiliu Local

„Funcțiuni de spațiu plantat public, respectiv: spații plantate, circulații pietonale (…), mobilier urban, amenajări pentru joc și odihnă”. Nu și case și blocuri, cum ar fi vrut cumpărătorii.

Citește și Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană dacă va fi micșorat bugetul instituției 

Procedurile s-au derulat cu repeziciune. La sfârșitul lunii martie 2024, cele două firme au cerut schimbul la Primărie.

Serviciul GIS (Sistem Informațional Geografic) s-a pus în mișcare, a identificat terenul de la Spitalul Regional de Urgență (SRU), din Moara de Vânt.

Evaluatorului Vlad Bulău i s-a dat comanda să facă expertiză pe cele două terenuri, cel de la Gara Nicolina, al privaților, și cel din Moara de Vânt, al Primăriei.

Le-a executat rapid, apoi schimbul a trecut prin Comisia de oportunitate a Primăriei, în acest moment pregătindu-se un proiect de hotărâre de Consiliu Local.

Continuarea în Reporter de Iași

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: reporteris.ro)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related