R. Moldova: Presa independentă, ținta unor atacuri coordonate care subminează încrederea publică

Data:

În cel mai recent Index al Libertății Presei în lume, dat publicității de organizația internațională Reporteri fără fontiere (RFSF), R. Moldova se ridică din nou, pe locul 31, mult peste alte state post/sovitice, dar și peste România sau democrații vechi precum Statele Unite.

Cu tote acestea, violența digitală și campaniile de discreditare devin o presiune constantă asupra jurnaliștilor din Republica Moldova, într-un climat tot mai marcat de dezinformare.

Într-un interviu acordat corespondentei RFI la Chișinău, Liliana Barbăroșie, redactorul-șef al Ziarul de Gardă, Victor Moșneag (foto), avertizează că atacurile asupra presei nu sunt întâmplătoare, ci urmăresc erodarea încrederii publicului în instituțiile media și slăbirea rolului acestora într-o societate democratică.

Citește și: România, semnalată în Raportul Consiliului Europei privind libertatea presei: interferențe politice, supraveghere și violență

Jurnaliștii și redacțiile independente sunt ținta unor atacuri zilnice, venite din partea unor persoane fără pregătire în domeniu, dar cu interese politice, care urmăresc discreditarea presei oneste, afirmă Victor Moșneag.

Potrivit acestuia, miza acestor acțiuni nu este doar compromiterea unor instituții media, ci erodarea generală a încrederii publicului în presă. „Scopul este ca, în timp, oamenii să nu mai creadă nimic din ceea ce spune presa și să ajungă să creadă aceste surse alternative”, explică jurnalistul, subliniind riscul ca publicul să devină derutat și incapabil să distingă între adevăr și fals.

Jurnalismul de investigație, o redută sub presiune

În acest climat, jurnalismul de investigație continuă să se bucure de un nivel mai ridicat de încredere. Moșneag consideră acest lucru firesc:

„În ultimii ani, cred că am contribuit la schimbări reale și vom continua, în ciuda presiunilor și atacurilor constante”, afirmă el. Totuși, avertizează că nici această zonă nu este protejată: jurnaliștii de investigație devin, la rândul lor, ținte ale unor atacuri sistematice, menite să submineze ultima redută de credibilitate din spațiul media.

Sprijinul publicului, esențial pentru presa independentă

În opinia sa, susținerea publicului este crucială pentru supraviețuirea jurnalismului independent. Abonamentele, lectura constantă și distribuirea conținutului verificat pot face diferența într-un mediu dominat de informații superficiale.

Moșneag atrage atenția că sprijinul nu se reduce la consumul de informație. Publicul ar trebui să citeze surse credibile în discuțiile publice și să evite site-urile obscure. De asemenea, este importantă orientarea către instituții media transparente, care își asumă deschis echipa și proprietarii.

„Această alegere a publicului poate susține jurnalismul autentic”, subliniază el, menționând că, pentru redacții, este descurajant atunci când investigațiile la care se lucrează săptămâni întregi sunt eclipsate de conținut facil.

Deși rețelele sociale au devenit principala sursă de informare, studiile arată că publicul revine la presa tradițională atunci când dorește să verifice o informație. Victor Moșneag consideră că această tendință se va menține, pe măsură ce volumul de informații crește și diferențierea între adevăr și fals devine tot mai dificilă.

Propaganda mizează pe emoție

O schimbare semnificativă observată în ultimul timp ține de modul în care propaganda își adaptează strategiile. Accentul nu mai cade exclusiv pe teme politice, ci pe subiecte sociale cu impact emoțional puternic, precum crimele sau tragediile.

Aceste teme sunt exploatate pentru a submina încrederea în instituții și pentru a genera reacții rapide din partea publicului. În acest context, Moșneag subliniază necesitatea unei prudențe sporite în activitatea jurnalistică.

„Jurnaliștii trebuie să reziste acestui curent și să caute adevărul, chiar cu riscul de a fi criticați”, afirmă el.

Presiunea constantă și nevoia de „imunitate” profesională

Atacurile din mediul online nu sunt doar frecvente, ci și eficiente, în unele cazuri. Ele pot descuraja jurnaliștii și pot afecta activitatea redacțiilor.

De aceea, Victor Moșneag consideră esențială dezvoltarea unei forme de „imunitate” profesională. Jurnaliștii trebuie să-și păstreze echilibrul și să continue să-și facă meseria, în ciuda presiunilor.

(Sursa foto: Victor Moșneag / Facebook)

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related