Decizia care îi dă fiori primarului din Iași: judecătorii au aprobat acordul de recunoaştere a vinovăţiei

Data:

Decizia care îi dă fiori primarului din Iași, Mihai Chirica. Procurorii DNA au obţinut o victorie de etapă în dosarul „Flux”.

Tribunalul Iași a pronunțat decizia care îi dă fiori primarului din Iași

Magistraţii Tribunalului au aprobat acordul de recunoaştere a vinovăţiei de către Gabriel Ghergheşanu, inspectorul din cadrul Primăriei acuzat că ar fi sprijinit activitatea inculpaţilor principali. Recunoaşterea de către Ghergheşanu a calităţii de complice, va putea fi folosită de procurori pentru a demonstra faptele principale.

În cadrul Primăriei, Ghergheşanu era responsabil cu întocmirea certificatelor de atestare a edificării noilor construcţii. Ulterior, certificatele erau semnate de conducerea municipalităţii, ele certificând că noua clădire respectă autorizaţia.

În baza certificatului de atestare întocmit de Ghergheşanu, Flux SRL a putut intabula un bloc cu 9 niveluri, ridicat în locul unei clădiri cu doar trei niveluri, câte erau permise de autorizaţia de construire. Ghergheşanu a declarat anchetatorilor că primarul Mihai Chirica l-a trimis să întocmească formele de certificare şi că ilegalităţile comise erau de notorietate în cadrul Primăriei.

Citește și: Patru noi posturi de 3.500 de euro pe lună, pentru câteva ore de lucru, inventate de guvernul Ciolacu

Acuzaţiile aduse lui Ghergheşanu de procurori au vizat falsul intelectual şi complicitatea la abuz în serviciu, fapte aflate în completarea celor reproşate inculpaţilor din dosarul „Flux”.

Pentru prima infracţiune, Ghergheşanu a fost condamnat la 8 luni de închisoare, iar pentru cea de-a doua, la 2 ani de închisoare. Executarea pedepsei rezultante, de 2 ani, 2 luni şi 20 de zile de închisoare, a fost suspendată de judecători pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

În dosarul principal, fostul viceprimar Gabriel Harabagiu este acuzat de fals intelectual şi abuz în serviciu, pentru că semnase certificatul de atestare, deşi cunoştea situaţia reală a imobilului.

Chirica, inculpat pentru complicitate la fals intelectual

Primarul Mihai Chirica a fost inculpat pentru complicitate la fals intelectual şi complicitate la abuz în serviciu, el acordând sprijin moral şi încurajându-l pe Harabagiu să semneze certificatul de atestare a edificării şi acceptând emiterea actului.

Fostul arhitect-şef al municipiului, Anca Brânduşescu va fi judecată pentru fals intelectual şi abuz în serviciu prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu cu ocazia atestării edificării blocului construit de Cheşcu.

Citește și: Trafic de persoane proxenetism, șantaj, tentativă de omor. 84 de percheziții la interlopi din București și județele Ilfov, Dolj, Gorj, Timiș și Brăila

Marianei Popa, registrator în cadrul Oficiului de Cadastru i s-a reproşat faptul că admisese cererea de intabulare a imobilului, săvârşind astfel infracţiunea de abuz în serviciu.

Administratorul Flux SRL, Tudor Cheşcu, a fost trimis în judecată pentru complicitate la fals intelectual şi la abuz în serviciu.

Continuarea, în Ziarul de Iași


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

FOTO: Facebook

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Judecătoarea din procesul lui Vlad Pascu rămâne în funcție

Judecătoarea din procesul lui Vlad Pascu rămâne în funcție....

Soția procurorului general, detașată încă 3 ani la CSM

Soția procurorului general va continua să fie detașată la...