Jurnalistul Dorian Galbinski și-a lansat cartea despre „Memoriile unui reporter BBC”

Data:

Văd eu după aia” este deviza despre care Dorian Galbinski spune că l-a însoțit toată viața, pe care a ales să o împărtășească lumii prin volumul său autobiografic „Viața trece ca un glonț. Memoriile unui reporter BBC”, lansat miercuri, la Constanța.

Jurnalistul a venit, la inițiativa Facultății de Istorie și Științe Politice, la Universitatea „Ovidius” din Constanța, să-și lanseze cartea de memorii, scrisă în timpul pandemiei COVID-19.

Peste 100 de studenți, profesori și alți participanți au stat la povești cu Dorian Galbinski, născut în județul Constanța (localitatea Regele Ferdinand, actuală Mihail Kogălniceanu) spre finalul celui De-Al Doilea Război Mondial și care a trăit aproape șase ani în Israel, în tumultoasa perioadă de început a istoriei statului, apoi în Marea Britanie, unde a lucrat vreme de aproape patru decenii în cadrul redacției române a BBC World Service.

Odată ce asculți povestea spusă chiar de către Galbinski, cunoscut la radio drept Dorian Galor, este ușor de înțeles de ce a ales tocmai sintagma „văd eu după aia”.

Citește și: 48.000 euro de la Departamentul pentru Republica Moldova, condus de un liberal, pentru 5 reportaje fără impact

În 1965, la 20 de ani, când nici nu își terminase studiile, a hotărât să emigreze împreună cu familia sa în Israel, prima dintr-un șir de decizii îndrăznețe: s-a bazat pe cuvântul unui prieten că toți studenții evrei care sunt exmatriculați primesc dreptul de a emigra și s-a autodenunțat într-o scrisoare anonimă adresată Facultății de Istorie din Iași, unde era student în anul I.

Șiretlicul a funcționat, iar două luni mai târziu se afla pe un vapor îndreptat spre Israel, înconjurat de alți tineri evrei și familiile lor, aflați în circumstanțe similare. A făcut serviciul militar obligatoriu în Israel și s-a trezit tanchist în Războiul de Șase Zile (1967), unde trece printr-o serie de peripeții.

Citește și: Prima reținere în cazul omului de afaceri din Sibiu omorât în bătaie

În cele din urmă, o vertebră deplasată pe care medicii o observă la unul dintre controalele medicale pe front îi salvează viața: Galbinski este retras de pe tancuri și trimis în altă structură militară. În urma lui, tancul în care ar fi trebuit să se afle explodează și unul din colegii lui moare. 

Întors de pe front, Dorian Galbinski primește o ofertă de muncă în urma unei întâlniri întâmplătoare și ajunge să lucreze la Banca Națională a Israelului, deși el studiase Istorie.

Apoi, socrul său vede un anunț în ziar și îl înscrie fără să-i spună la un concurs pentru un post de redactor la secția română a BBC World News.

Continuarea în Info-sud-est.ro


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Info Sud-Est / Cristian Andrei Leonte)

spot_imgspot_img
Info Sud-Est
Info Sud-Esthttp://www.info-sud-est.ro
Ziar regional care acoperă subiecte din județele Constanța și Tulcea, dar și subiecte cu impact la nivel național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Festival Holistic la Iași | Ziarul de Iași

Festival Holistic la Iași, evenimentul va avea loc în...

Cine este primarul din Brăila anchetat de Parchetul European | De Brăila

Cine este primarul din Brăila anchetat de Parchetul European....